Abonament gratuit

Pregătiri pentru creşterea numărului trupelor americane din ţara noastră

G.M.
Ziarul BURSA #Miscellanea /

Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi, astăzi, la Palatul Cotroceni, pe generalul american Tod D. Wolters, şeful Comandamentului Suprem al Forţelor Aliate NATO în Europa (SACEUR). Oficialul american va avea întâlniri şi cu ministrul Apărării şi şeful Statului Major, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Vizita comandantului SACEUR are loc în contextul în care preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat că a decis relocarea unei părţi din trupele americane din Germania în statele partenere din Estul Europei, printre care se află şi România.

Generalul Tod D. Wolters este al treilea militar american de rang înalt care vizitează România în mai puţin de o lună, după vizita şefului Forţelor Terestre ale Armatei SUA, generalul James C. McConville, şi a şefului Forţelor Terestre ale Armatei SUA dislocate în Europa, general-locotenent Christopher G. Cavoli.

Până în acest moment, nu se ştie câţi militari americani vor ajunge în România prin rotaţie şi nici baza militară în care aceştia vor fi cantonaţi, dar relocarea lor în România a fost confirmată atât de ambasadorul Adrian Zuckermann, cât şi de generalul James C. McConville, şeful Forţelor Terestre ale Armatei SUA.

"Facem acum planurile pentru a aduce mai multe forţe prin rotaţie în zona Mării Negre, în special în România", a declarat generalul american James McConville, într-o conferinţă de presă comună cu şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, în cadrul vizitei efectuată în ţara noastră în urmă cu o lună.

Amintim că ambasadorul SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman, a declarat, la începutul lunii august, că România va găzdui un număr substanţial de trupe americane suplimentare, ca rezultat al noii politici strategice de apărare a SUA. Anterior, secretarul american al Apărării, Mark Esper, a anunţat că SUA vor retrage 11.900 de militari din Germania, iar peste 5000 dintre aceştia vor fi dislocaţi, prin rotaţie, în alte baze din Europa.

"Cei aproape 4500 de soldaţi ai Regimentului 2 Cavalerie se vor întoarce în Statele Unite, pe masură ce alte trupe vor continua să fie dispuse prin rotaţie, spre estul Alianţei, în zona Mării Negre. De asemenea, plănuim să rotim trupe din Departamentul 5, nou înfiinţat, în Polonia", a declarat Mark Esper.

Surse politice susţin că în varianta extinsă baza americană de la Marea Neagră, de la Mihail Kogălniceanu, va avea o nouă suprafaţă desfăşurată de 30 de hectare, dar şi drumuri şi platforme aeroporturare pe alte 300 de hectare. În plus, se va construi o nouă pistă, exclusiv militară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
ADAMA
elco

Curs valutar BNR

23 Noi. 2020
Euro (EUR)Euro4.8732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1013
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5070
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4820
Gram de aur (XAU)Gram de aur246.1113

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cramele Cotnari
Aratoys
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Topul firmelor din Bucuresti 2020
Legal Accelerators
Forumul padurilor

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie