PREŞEDINTELE AGIRO:"Nu putem avea o Românie educată fără o salarizare mai mare a dascălilor"

G.B
Miscellanea / 04 august

Viorel Dolha

Viorel Dolha

Preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România (AGIRo), Viorel Dolha, a declarat astăzi, în cadrul Congresului Internaţional al Cadrelor Didactice române din ţară şi de peste hotare care se defăşoară la Oradea, că fără "o salarizare mult, mult, mult mai mare" a dascălilor nu putem avea o Românie educată, potrivit Agerpres.

"Toţi am dori o Românie educată. Să avem profesori mai buni. Cu toţii vrem profesori mai buni. Fără să fie însă mult, mult, mult mai bine plătiţi, sunt vorbe în vânt. Ca să fiu direct. Copiii de azi nu se bat ca să devină cadre didactice pentru că ştiu salariile profesorilor lor. Doar dacă vor fi salarii cu mult mai bune decât acum, premianţii de pe băncile şcolilor se vor gândi să devină la rândul lor profesori. Pentru că nu se pot face profesori buni decât din premianţi. Deci fără calitatea profesorilor şi fără salarizare mai mare nu se poate", a declarat, Viorel Dolha.

În cuvântul său din cadrul deschiderii lucrărilor Congresului, Viorel Dolha a subliniat că, pentru a fi atractivă această profesie, salarizarea dascălilor ar trebui să fie de cel puţin două-trei mai mare, iar programele şcolare, fundamentate pe cercetări ştiinţifice. El s-a referit şi la situaţia cadrelor didactice de etnie română din afara graniţelor României.

"Alături de noi sunt câteva zeci de colegi din Serbia, Ucraina însemnând şi Regiunea Odessa, Cernăuţi şi Transcarpatia, din Republica Moldova unde funcţionează AGIRo Moldova, din Ungaria. Au venit să ne împărtăşească cu sinceritate. Sigur că ne mâhnesc, deoarece lucrurile nu sunt bune, nu sunt înfloritoare. Pe lângă problemele care sunt în toate ţările, la ei apare şi problema de a-şi păstra limba română, maternă", a declarat Dolha.

Potrivit acestuia, în Serbia, la 1 septembrie va începe şcoala, dar în prealabil, nu s-a anunţat nicăieri că au nevoie de profesori români. "Este al nu-ştiu-câtelea an când li se va spune copiilor că nu au profesor. Sperăm să reuşească Ministerul de Externe, dar şi cel al Educaţiei, să solicite oficial procedura transparentă", a subliniat Dolha.

În Republica Moldova, afirmă preşedintele AGIRo, este nevoie de sincronizare, adică este nevoie să lucreze Ministerul Educaţiei atât la programe şcolare, cât şi la manuale, astfel încât să se vorbească "pe-o (singură n.red.) limbă".

În Ungaria, românii sunt foarte puţini, vreo şapte sate, dar Statul ungar le asigură drepturile cuvenite. "Modelul Ungariei ar trebui cerut şi Serbiei. Sau mai bine modelul României care tratează minorităţile excelent. Ar trebui să cerem şi Ucrainei, Serbiei, Bulgariei să aibă aceleaşi standarde pe care le are România", a mai spus Viorel Dolha.

Aproape 300 de cadre didactice, din cele 450 prezente în congres, au participat miercuri, în sala Teatrului "Regina Maria" din Oradea, respectând distanţarea şi restricţiile sanitare, la şedinţa în plen a Congresului internaţional, organizat de Asociaţia Dascălilor Bihoreni. Practic, este al 43-lea Congres al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România.

La eveniment au participat secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Maria Ştefania Manea, deputatul Aurel Căuş, viceprimarul municipiului Oradea, Arina Moş, reprezentanta Inspectoratului Şcolar Bihor, Keri Hajnal, invitaţi de peste hotare precum psihologul Lucian Olteanu din Ungaria, Mariana Lupu, din Chişinău, dar şi directoarea Casei Corpului Didactic, Mioara Ţigan, fostul senator Cornel Popa, decanul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane, Karla Barth şi alţii.

"M-am bucurat de participarea la Congresul organizat în Oradea din simplul motiv că el reuneşte o categorie profesională importantă. Le-am mulţumit pentru tot efortul depus pentru traversarea pandemiei, învăţământul online fiind unul provocator din această perspectivă. Am venit, de asemenea, şi cu mesajul pe care ministrul Educaţiei l-a transmis şi anume că poziţia noastră, a ministerului, pentru anul şcolar viitor este de a începe fizic, dincolo de scenariile pe care le cunoaştem cu toţii", a declarat, Ştefania Manea.

Congresul are loc în perioada 3-6 august 2021. Cei peste 450 de dascăli vor discuta la Oradea mai multe teme, între care: bune practici în învăţământul online, propuneri privind relaxarea programei şcolare, situaţia învăţământului în limba română în şcolile de peste hotare. Totodată, aceştia vor face analize şi propuneri pentru proiectul România Educată.

Programul evenimentului va cuprinde workshop-uri la Casa Corpului Didactic, unde dascălii vor discuta despre instrumentele de evaluare didactică, iar la Universitatea din Oradea, despre sistemul de învăţământ în Uniunea Europeană. În cadrul congresului va fi organizată şi o expoziţie, intitulată "Arc peste timp", care va cuprinde documente din perioada primului congres al dascălilor găzduit tot la Oradea, în 1937.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Cat vrei domne sa le dam?Nu-s in stare sa-si ia nici un fel de examene.Se fac de cacao la titularizare,la grad,la orice.Da'sa-i platim mai bine.Pentru ce?

    1. Daca se dau salarii mai mari, vin altii mai competenti, ca tine si invatamantul va dudui...

    Stai linistit pritene, caci cu Salamul sasesc la conducere nu vom putea avea vreodata o Romanie Educata! Mai degraba ar fi posibil cu Salamul Florin!

    1. PROPAGANDA COMUNISTA , D-LOR , CE ZICE ASTA !!! POATE SA LE DEA BANI , SI DE 50 DE ORI MAI MULT , CA EI [ PROFESORII SI INVATATORII ] , AU IN CAP , TOT CE-AU IN CAP !!! MAJORITATEA SANT FOSTI COMUNISTI , CU MINTILE INVECHITE , SI PLINE DE URA PENTRU TOT CE E NOU !!! NU LE ARDE LOR , DE SCOALA SI DE INVATAMANT ADEVARAT , CA IN OCCIDENT !!! EI PREDAU ELEVILOR , TOT CE-AU AUZIT SI EI , DIN PERIOADA COMUNISTA , DUPA CARE PLANG SI SUSPINA !!! CA PESTE TOT IN ROMANIA DE AZI , SI SISTEMUL EDUCATIONAL ESTE PLIN DE COMUNISTI !!!!!!! CUM VRETI SA MEARGA BINE , CEVA ???

    Salariile sunt mai mult decat decente.Profesor sub 1000E nu prea mai gasesti in Ro-poate nu de baza, ci cu ajutorul "vestitelor ore suplimentare"-.Si vreo 4 luni jumate de concediu platit pe an.Cred ca ar trebui sa reflecteze si ei putin la calitatea activitatii lor si nivelul de pregatire.Rata cea mai mare a abandonului scolar din UE si analfabetismul functional,cel putin indirect ,au legatura cu activitatea lor.In afara de unele licee si scoli mai bune-unde si elevii au un mare merit-,invatamantul in Ro astazi este doar o gluma.

    1. Poti sa le faci si 5000 de Euro salariul,daca nu vii si cu o reforma din temelii,patesti ca in sistemul medical-un dezastru total-asistente platite cu 6000-7000 lei,medici cu 25-30000lei si sistemul este in colaps-aceeasi nesimtire crasa si vestita "bursa a spagii".

    De acord cu Viorel. Concluzia: -dacă au salariile mari, au posibilitatea să-și

    cumpere creier cal.a-I-a la kg. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”
Dtlawyers
BTPay
Apanova

Curs valutar BNR

26 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9476
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2587
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8750
Gram de aur (XAU)Gram de aur246.8735

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro