Preşedintele Asociaţiei Băncilor Greceşti exclude posibilitatea reducerii valorii depozitelor bancare şi o nouă recapitalizare

A.G.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 22 martie 2016

Preşedintele Asociaţiei Băncilor Greceşti exclude posibilitatea reducerii valorii depozitelor bancare şi o nouă recapitalizare

Preşedintele Asociaţiei Băncilor Greceşti, Louka Katseli, a exclus recent posibilitatea reducerii valorii depozitelor bancare (haircut) şi o nouă recapitalizare a băncilor, transmite ANA-MPA, citată de Agerpres. "Băncile de importanţă sistemică din Grecia tocmai au finalizat cu succes procesul de recapitalizare şi au un nivel solid al capitalului", a dat asigurări Katselli, care conduce şi National Bank of Greece.

Creditele neperformante sunt o problemă prioritară pentru sistemul bancar elen, dar s-au adoptat iniţiative importante în această direcţie, a explicat Louka Katseli, într-un interviu acordat duminică publicaţiei Kathimerini.

Profitabilitatea băncilor elene este afectată de restricţiile asupra mişcărilor de capital, introduse în iunie, de creşterea ratei creditelor neperformante şi de noile măsuri de austeritate impuse în schimbul celui de-al treilea pachet de asistenţă financiară pentru Grecia.

Preşedintele Asociaţiei Băncilor Greceşti a estimat că anul acesta pot fi ridicate restricţiile asupra mişcărilor de capital, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile, şi a apreciat că restabilirea încrederii în sistemul bancar necesită timp.

"Recapitalizarea cu succes a băncilor reprezintă primul pas. Este de asemenea necesară stabilitatea politică şi financiară, precum şi redresarea economiei şi finanţarea ei ca şi în alte state europene, prin lichidităţile de la BCE. Aceste condiţii pot fi îndeplinite în următoarele săptămâni", a spus el.

Necesarul de capital al primelor patru bănci din Grecia s-a situat la 14,4 miliarde de euro, potrivit scenariului negativ al testelor de stres anunţat anul trecut de Banca Centrală Europeană, o sumă de aproape cinci ori mai mare decât capitalizarea lor de piaţă combinată. Testele de stres derulate de BCE au scos în evidenţă că necesarul cel mai mic de capital se înregistrează la Eurobank, în valoare totală de 2,1 miliarde de euro, urmată de Alpha Bank, care ar avea nevoie de 2,7 miliarde de euro în scenariul negativ. Comparativ, necesarul de capital al National Bank of Greece şi Piraeus Bank este de două ori mai mare, de 4,6 miliarde de euro, respectiv 4,9 miliarde de euro.

Cele patru mari bănci greceşti - National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank - sunt prezente şi pe piaţa din România.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cu tot cu Grecia.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5669
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2973
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9304
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.0590

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
ccib.ro
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb