Uniunea Europeană va obliga companiile farmaceutice să-şi respecte contractele pe care le-au semnat pentru aprovizionarea cu vaccinuri anti-COVID-19, a declarat astăzi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Pfizer Inc a anunţat săptămâna trecută că va întârzia livrările către Europa pentru a face modificări în procesul menit să sporească capacitatea de producţie. Vineri, şi AstraZeneca a declarat că livrările iniţiale către regiune vor fi reduse din cauza unor probleme de producţie.
"Intenţionăm să facem companiile farmaceutice să-şi respecte contractele pe care le-au semnat... folosind mijloace legale aflate la dispoziţia noastră", a declarat Michel la postul de radio Europe 1.
Charles Michel nu a făcut referire la potenţiale sancţiuni, dar a spus că UE va insista pe transparenţă în ceea ce priveşte motivele întârzierilor. El a mai declarat că, după primele avertismente ale Pfizer cum că vor apărea întârzieri de câteva săptămâni, UE a reuşit să reducă aceste întârzieri prin adoptarea unei atitudini dure, transmite Agerpres.
"Am bătut cu pumnul în masă şi în cele din urmă întârzierile anunţate pentru câteva săptâmâni s-au transformat într-o încetinire a aprovizionării", a spus el.
1. Deci Pfizer
(mesaj trimis de Cristian în data de 24.01.2021, 14:17)
Deci producătorul de Viagra, Pfizer, a păcălit Comisia Europeana cu vaccinurile, șefii Pfizer și-au vândut acțiunile la preturi babane și acum își anunță falimentul după ce UE a plătit în avans vaccinurile.
Asta spune multe despre escrocii de neomarxisti care vor sa conducă lumea, sunt niste tzepari nenorociți daca au ajuns atât de jos încât să facă să facă speculă cu suferință unor oameni.
UE tre s-o mai lase baltă cu solidaritatea și să pună mâna pe sapă daca chiar vrea sa vaccineze 70% din populație, că nu mai are încredere nici drku daca vaccinarea are astfel de sincope.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.01.2021, 15:53)
Iar te-ai prins de afacere dupa clocitule ! Pai cum sa nu-i arda la euroi aceasta companie minunata Pfizer ? Daca tot tiparesc bani cu nemiluita si zero dobinda de ce sa nu-i incaseze pentru vaccinul care nu e prea eficient si care nici nu poate fi produs cam cum merge tiparirea de euroi, cu viteza luminii ?
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.01.2021, 15:55)
Alt populist neales ce s-a trezit din ce a tras pe nas azi noapte. Cica a batut cu pumnul in masa, hahaha....era la el acasa in bucatarie si nici macar nevasta-sa nu l-a bagat in seama, HAHAHAHAAAAAAA
3. Adevarul e ca...
(mesaj trimis de Cristian în data de 24.01.2021, 18:20)
Adevarul e ca... Rusia si China se cracaneaza pe ele de ras... mai inati America si-a taiat venele in direct pe 6 ianuarie iar acum.. prima achizitie centralizata a UE, pentru o cauza nobila, globalista, se anunta a fi un fiasco total .. alde Pfizer au incasat banii si acum se ascund ca shobolanii si nu mai raspund la telefon...
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.01.2021, 19:43)
Niste nemernici vand otrava pe bani grei... Toata conducerea companiei de vaccinuri criminale trebuie arestati si judecati pentru genocid. Se pare ca nemtii isi dau arama pe fata .. fabrica vaccinurile mortii.. Cel mai sigur vaccin este imunitatea crescuta a organismului nostru mai ales a celor care au trecut prin acest virus cu stiinta sau fara stiinta noastra...