Preşedintele Consiliului European consideră că nu este momentul pentru introducerea "paşapoartelor de vaccinare"

J.P.
Internaţional / 17 ianuarie 2021

Preşedintele Consiliului European consideră că nu este momentul pentru introducerea "paşapoartelor de vaccinare"

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, consideră că ar putea fi introdus la un moment dat un "paşaport de vaccinare" împotriva coronavirusului, dar nu este cazul acum, transmite dpa, citat de Agerpres.

Într-un interviu acordat duminică programului olandez de televiziune Buitenhof, Michel a declarat că dezbaterea este "foarte pertinentă", dar decizia va fi luată de liderii Uniunii Europene.

Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a cerut marţi crearea unui paşaport special care să ateste vaccinarea purtătorului. El a trimis o scrisoare în acest sens Comisiei Europene.

Potrivit lui Michel, există un acord de principiu privind un astfel de document, dar încă nu este momentul: mai întâi "trebuie vaccinaţi mai mulţi oameni". El a explicat pentru Buitenhof că dacă va fi introdus prea devreme, paşaportul ar putea "produce o frustrare uriaşă în Europa" şi în alte părţi ale lumii.

Preşedintele Consiliului European a apreciat însă, ca răspuns la o întrebare, că "nu exclude" ca pe viitor deplasările în interiorul UE să fie permise numai celor vaccinaţi. "Subiectul ste sensibil în multe ţări europene", a recunoscut Michel.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. "Preşedintele Consiliului European, ch arles Michel, consideră că ar putea fi introdus la un moment dat un "paşaport de vaccinare" împotriva coronavirusului, dar nu este cazul acum"

    "Cazul" va fi cand incep vaccinarile obligatorii in vestul Europei.  

    Romani, lasati aburii puterii si bogatiei ...lasati vestul Europei si veniti acasa.  

    Va paste mare pericol acolo. Reveniti in Romania cat mai repede.  

    Primii pe care vor face experimente cu forta nu vor fi ai lor, ci strainii - de la albanezi si marocani pana la romani si bulgari.  

    Reveniti acasa sa va fie bine!

    1. * cand incep vaccinarile obligatorii in vestul Europei. = trim 3/2021.

    nu este momentul pentru ca nu au destui sustinatori in spate inca , cei vaccinati adica , care vor fi asmutiti prin tot felul de promisiuni contra celorlalti, sint pregatiti sa ucida dar nici ei nu vor scapa la judecata finala

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2958
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4517
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9171
Gram de aur (XAU)Gram de aur462.1098

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb