Preşedintele Consiliului Local din Roma - arestat

T.I.
Internaţional / 20 martie 2019

Marcello De Vito (Sursa foto: Twitter)

Marcello De Vito (Sursa foto: Twitter)

Marcello De Vito, preşedintele Consilului Local din Roma şi viceprimar, membru al Mişcării 5 Stele, a fost arestat fiind suspectat de luare de mită, scrie Reuters.

De Vito se află sub investigaţie pentru că ar fi luat mită de la oameni de afaceri locali la schimb pentru favoruri, conform unor surse şi a unor documente.

Liderii Mişcării 5 Stele care au acces la documentele legale au răspuns furios şi au ordonat expulzarea sa din partid.

"Marcello De Vito este afară din Mişcarea 5 Stele. Ceea ce s-a întâmplat în ultimele ore nu este doar grav, este ruşinos, trist şi o insultă pentru noi toţi", a scris liderul partidului, Luigi Di Maio, pe Facebook.

Scandalul vine într-un moment dificil pentru Mişcarea 5 Stele (M5S), care a observat o scădere în susţinerea populaţiei de când a câştigat alegerile din martie 2018 şi a format o coaliţie pentru a guverna alături de partidul de extremă-dreapta Liga Nordului.

Un sondaj de opinie din această săptămână arată că M5S beneficiază de susţinerea a doar 21% din populaţie, cu 11% mai puţin faţă de rezultatele de la alegerile din 2018 şi mult în spatele Ligii, care a ajuns la 34%.

În mandatul de arestare al lui De Vito este precizat că el s-a folosit de funcţia sa publică pentru a promova interese private, obţinând "câştiguri considerabile" drept urmare.

"El a încălcat principiile imparţialităţii şi corectitudinii pe care trebuie să le respecte administraţia", a susţinut judecătoarea Maria Paola Tomaselli.

Arestarea lui De Vito reprezintă o lovitură pentru credibilitatea Mişcării 5 Stele în Roma. Partidul a preluat conducerea primăriei în 2016 după ce Virgina Raggi a fost aleasă primar, ea promiţând o nouă eră fără corupţie.

Criticii susţin că Mişcarea 5 Stele a făcut puţine progrese de atunci fără să rezolve probleme precum sistemul de transport în comun, gropile şi serviciul ineficient de salubrizare.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0564
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4749
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4163
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9985
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.1060

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb