Preşedintele INS a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al comisiei de statistică a ONU

D.I.
Miscellanea / 12 martie 2018

Tudorel Andrei (Sursa foto: Twitter)

Tudorel Andrei (Sursa foto: Twitter)

Preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Tudorel Andrei, a fost în funcţia de vicepreşedinte al comisiei de statistică a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), potrivit unui anunţ publicat pe site-ul ONU şi citat de News.ro.

Tudorel Andrei este preşedintele INS din 2013.

În perioada 2003-2014, Andrei a fost Director al Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat în cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti.

În intervalul 2002-2005, Tudorel Andrei a fost director în cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor, fiind responsabil inclusiv cu dezvoltarea şi implementarea strategiei de reformă a administraţiei publice din ţara noastră.

Alături de Andrei, ONU a numit alţi doi vicepreşedinţi în cadrul comisiei de statistică: Masato Aida din Japonia şi Julio A. Santaella din Mexic. În funcţia de preşedinte a fost ales Zachary Mwangi Chege din Kenya.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb