Preşedintele Iranului va fi prezent la Adunarea Generală a ONU, deşi este sancţionat de SUA

V.G.
Internaţional / 2 august 2022

Preşedintele Iranului va fi prezent la Adunarea Generală a ONU, deşi este sancţionat de SUA

Preşedintele Iranului, Ebrahim Raisi, va fi prezent în septembrie la Adunarea Generală a ONU de la New York, deşi figurează pe lista oficialilor iranieni sancţionaţi de Statele Unite, a anunţat astăzi un purtător de cuvânt al guvernului de la Teheran, conform Agerpres.

"Planificarea preliminară include prezenţa preşedintelui la sesiunea Adunării Generale a Naţiunilor Unite", a afirmat Ali Bahadori-Jahromi în conferinţa săptămânală de presă.

În noiembrie 2019, SUA l-au inclus pe Raisi pe lista neagră a oficialilor din Iran sancţionaţi, pentru complicitate la încălcări grave ale drepturilor omului. Washingtonul îl acuză pe preşedintele iranian în special de participare la execuţii ale multor deţinuţi marxişti sau de stânga, în 1988, când era procuror adjunct al tribunalului revoluţionar de la Teheran.

Raisi a negat de două ori, în 2018 şi în 2020, că ar fi avut vreun rol în epurările respective, însă a apreciat ordinul pe care susţine că l-a dat atunci ayatollahul Khomeini, fondatorul Republicii Islamice.

Adunarea generală a ONU va începe anul acesta în 13 septembrie. Raisi nu a participat la sesiunea de anul trecut a Adunării, din cauza epidemiei de coronavirus. El a transmis însă un mesaj video înregistrat, care a fost difuzat în plen. 

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb