Preşedintele Macedoniei acuză UE că este "nedreaptă"

E.A.
Internaţional / 5 octombrie 2018

Gjorge Ivanov (Sursa foto: Twitter)

Gjorge Ivanov (Sursa foto: Twitter)

Preşedintele macedonean Gjorge Ivanov a acuzat, la Praga, Uniunea Europeană (UE) că este "nedreaptă" şi a catalogat drept "prost" acordul cu Grecia menit să permită aderarea ţării sale la UE, reproşând Bruxellesului "standarde duble" faţă de Macedonia, relatează AFP.

"Există ţări cu probleme bilaterale nesoliţionate care sunt membre UE", a subliniat el, citând diferende frontaliere ale Sloveniei şi Croaţiei.

"Aceste ţări au fost autorizate să adere la UE, în timp ce Macedonia nu a fost autorizată nici măcar să deschidă negocieri de aderare", a deplâns Gjorge Ivanov, la finalul unei întâlniri cu omologul său ceh Milos Zeman.

Preşedintele macedonean a făcut aceste declaraţii în urma referendumului care a avut loc duminică în ţara sa.

Peste 90% dintre alegătorii care s-au prezentat la urne s-au propunţat în favoarea noului nume de "Republica Macedonia de Nord", care ar permite închiderea unui îndelungat diferend cu Grecia.

Însă opoziţia a îndemnat la boicotarea votului, iar aproape două trimii dintre cetăţenii cu drept de vot au absentat de la urne.

Ambiţia fostei republici iugoslave, independentă din 1991, de a adera la UE şi la NATO este blocată prin veto de Grecia.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
cosmopharm.eu
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2337
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5791
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6768
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1421
Gram de aur (XAU)Gram de aur604.0057

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb