PREŞEDINTELE UCRAINEI: "Referendumul din Olanda este un atac la unitatea Europei"

Ioana Dogaru
Internaţional / 7 aprilie 2016

Adevăratul scop al organizatorilor referendumului din Olanda nu este Acordul de asociere dintre Ucraina şi UE, ci un atac la adresa unităţii Europei, a declarat preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, după ce olandezii s-au pronunţat miercuri împotriva acordului de asociere UE-Ucraina, informează agenţia de presă Unian.

"Aş vrea să amintesc că adevăratul scop al organizatorilor referendumului nu este Acordul de asociere dintre Ucraina şi UE. Acesta este un atac la adresa unităţii Europei, la adresa promovării valorilor europene", a spus liderul ucrainean.

Totodată, Poroşenko a ţinut să sublinieze că referendumul din Olanda are, potrivit Constituţiei acestei ţări, un caracter strict consultativ, iar decizia trebuie să fie luată de guvernul, parlamentul, politicienii olandezi.

"Sunt convins că, din punct de vedere strategic, acest eveniment nu este o piedică în calea aderării Ucrainei la UE. Vreau să declar cu toată răspunderea că, în pofida rezultatelor acestui referendum, Ucraina va continua să pună în aplicare prevederile Acordului de asociere cu UE, va asigura crearea unei zone de liber schimb aprofundat şi cuprinzător cu UE, deoarece aceasta este calea spre modernizarea statului ucrainean şi întărirea independenţei sale", a declarat preşedintele Ucrainei.

Poroşenko a dat asigurări că Ucraina nu se va abate de la calea integrării europene.

Potrivit agenţiei de presă olandeze ANP, 61,1% dintre cetăţenii Olandei au votat împotriva Acordului de asociere UE-Ucraina, rata prezenţei la vot fiind de 32,2%, pragul de validare a referendumului fiind fixat la 30%.Votul a fost salutat ca o victorie de către formaţiunile eurosceptice olandeze.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. poroshenko oligarh de cioco care o va lua koko sus si jos

    se integreaza singur in rusia  

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2557
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5316
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5628
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1216
Gram de aur (XAU)Gram de aur632.8895

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb