Preşedintele UEFA spune că vor fi spectatori în tribune la Euro-2020

A.B.
Miscellanea / 13 august 2020

Preşedintele UEFA spune că vor fi spectatori în tribune la Euro-2020

Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a declarat, într-un interviu pentru AFP, că la Campionatul European amânat pentru anul viitor din cauza coronavirusului vor fi spectatori în tribune, relatează Le Figaro şi News.ro

"Poate ceea ce ni se pare bizar astăzi nu va fi la fel în decembrie sau în ianuarie. Mai avem timp de gândire. Deocamdată, menţinem acelaşi format şi sperăm şi ne gândim că vom avea spectatori pe stadioane", a spus Ceferin. "Nici măcar nu vreau să vorbesc de absenţa spectatorilor sau de un număr limitat de spectatori. Vreau să rămân optimist, să transmit energie pozitivă şi cred cu adevărat, personal, că vom avea spectatori. Dacă acest lucru va fi imposibil, vom discuta la momentul respectiv. Sincer cred că lucrurile vor reveni la normal anul viitor sau chiar mai devreme", a adăugat preşedintele UEFA.

Campionatul European din 2020 a fost amânat pentru 2021, din cauza pandemiei de coronavirus. Toate cele 12 oraşe-gazdă, între care şi Bucureşti, şi-au reafirmatt implicarea în proiectul Euro, astfel că vor găzdui meciuri din cadrul competiţiei.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2535
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4884
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6398
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1247
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.2002

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb