Preşedintele unei secţii timişorene riscă dosar penal, după ce a plecat cu ştampila de control

F.A.
Politică / 22 noiembrie 2009

Preşedintele unei secţii de votare speciale din Timişoara riscă dosar penal pentru că a ieşit cu ştampila de control din biroul electoral, întrucât vroia să ştampileze mai multe buletine depozitate într-o altă încăpere, transmite corespondentul NewsIn.

Doi observatori din secţia de votare specială de la Universitatea de Ştiinţe Agricole a Banatului au sesizat BEJ Timiş cu privire la faptul că preşedintele secţiei de votare a ieşit din biroul electoral, cu ştampila de control, ca să ştampileze mai multe buletine de vot care se aflau depozitate într-o altă încăpere, transmite corespondentul NewsIn.

La faţa locului au sosit mai mulţi poliţişti, iar locţiitorul BEJ Timiş s-a prezentat, de asemenea, la faţa locului. Poliţiştii i-au audiat pe fiecare dintre membrii secţiei de votare şi urmează să stabilească de ce buletinele de vot sunt depozitate într-o altă încăpere dar şi dacă acestea au fost păzite pe parcursul nopţii şi vor lua o decizie.

În cadrul Poliţiei Timiş s-a format o comisie care va verifica legalitatea faptelor preşedintelui secţiei de votare şi dacă acesta va fi găsit vinovat, riscă dosar penal. Agenţii spun că bărbatul nu trebuia să iasă neînsoţit de un alt membru al secţiei de votare din biroul electoral.

Întrebat de către observatorii aflaţi în secţie dacă a citit legea şi ştie că nu avea voie să părăsească secţia de votare fără însoţitor, preşedintele secţiei speciale a declarat :"Nu cunosc legea, pentru că nu sunt avocat". El a mai spus că a depozitat buletinele de vot într-o altă încăpere pentru că în secţia propriu-zisă nu era suficient loc.

Procesul de votare a fost întrerupt timp de 15 minute.

Cele mai aglomerate secţii de votare din Timişoara sunt cele speciale, în special cele din Gara de Nord şi de la Agronomie. Timişorenii au început să sune la BEJ Timiş să întrebe care sunt secţiile speciale cele mai puţin aglomerate, ca să poată vota.

La ora 13,00, în Timiş, în secţiile speciale votaseră 5122 de alegători pentru referendum şi 5466 de alegători pentru prezidenţiale.

În Timiş au drept de vot 607.490 de alegători, dintre care 289.706 sunt din Timişoara. Au fost amenajate 689 de secţii de votare, iar Timişul a primit 728.000 de buletine de vot. În judeţ avem 106 secţii speciale, dintre care 8 sunt în Timişoara (cinci în complexul studenţesc şi una la Agronomie, iar restul la Spitalul Judeţean, aeroport şi Gara de Nord).

Alegerile costă, în Timiş, 787.000 de lei (cheltuielile materiale- ştampile, declaraţii, liste, colante, transport) şi 2.602.000 lei.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0961
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5598
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8755
Gram de aur (XAU)Gram de aur699.3181

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
metalshow-tib.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb