Preţurile de producţie a energiei termice avizate de ANRE cresc cu până la 96% în toată ţara

S.B.
Miscellanea / 28 octombrie

Preţurile de producţie a energiei termice avizate de ANRE cresc cu până la 96% în toată ţara

Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a aprobat noile preţuri de producţie a energiei termice produse în centralele care livrează sistemelor de distribuţie centralizată din oraşe. Preţurile sunt mult mai mari faţă de cele de acum un an, potrivit e-nergia.ro.

Creşterile de preţ ale energiei termice sunt de până la 96% faţă de anul trecut, situaţie întâlnită la Bârlad. Preţuri de producţie a energiei termice cu peste 90% mai mari sunt în Botoşani, Oradea şi Arad, iar creşteri de preţ de peste 80% sunt în mai multe oraşe ale ţării, inclusiv în Bucureşti. Noile preţuri şi majorările, în tabelul de mai jos:

Preţurile de producţie a energiei termice avizate de ANRE cresc cu până la 96% în toată ţara

Preţurile de mai sus sunt doar cele de producţie a energiei termice, iar creşterea lor este generată de preţurile la gaze şi de creşterea certificatelor de carbon, pe care aceste centrale trebuie să le cumpere, şi ele sunt fără TVA.

"Aceste creşteri se datorează unei creşteri medii a preţului gazelor de circa +120% pentru gaze naturale livrate din reţeaua de distribuţie, de +140% a preţului gazelor naturale livrate din reţeaua de transport şi cu circa +23 % a preţului cărbunelui, faţă de valorile luate în calcul pentru bonusul şi preţurile energiei termice valabile până la 31 octombrie 2021. De asemenea, preţul certificatelor de CO2 care trebuie cumpărate de producători a crescut cu 45% faţă de preţul luat în calcul la ultima ajustare de bonus şi preţ al energiei termice", arată ANRE.

La aceste preţuri de producţie (la gardul centralei, cum se spune colocvial) se adaugă tariful de distribuţie/furnizare pe care îl percepe societatea locală care distribuie apa fierbinte produsă de centrale până în punctele termice din oraşe şi, mai apoi, până în caloriferele oamenilor.

Populaţia racordată la sistemul centralizat plăteşte însă preţurile locale, decise de fiecare primărie. Municipalitatea poate fixa un preţ local "întreg", compus din suma celor două componente de mai sus, sau poate acorda subvenţii de la bugetul local, pentru ca preţul final plătit de populaţie să scadă.

Situaţia Bucureştiului

După cum se poate vedea, preţul aprobat de ANRE pentru cele patru centrale ale Electrocentrale Bucureşti (Elcen), este de 329 de lei MWh (1 MWh are circa 0,86 GCal) şi este cu 86% mai mare decât cel de anul trecut. Pentru celelalte centrale mai mici din Bucureşti, care acum nu produc, pentru că nu şi-au primit banii în trecut pe ce au livrat, CET Griviţa şi Vest Energo, creşterile de preţ sunt similare: 86-87 %.

În Bucureşti, preţul energiei termice este putermic subvenţionat. "Preţul de producţie plus transport până la scara de bloc este 490 de lei (Gigacaloria - n.red.), bucureştenii plătesc 164 de lei şi restul sunt plătiţi de Primărie", a spus acum câteva zile primarul Nicuşor Dan.

Acest preţ total era înainte de creşterea preţului de producţie de mai sus. Întrebarea care se pune este: va subvenţiona Primăria Capitalei în continuare, şi, mai ales, la ce nivel: subvenţia din trecut sau o subvenţie mai mare, pentru ca acest preţ plătit de populaţie să nu crească în acest an?

Nicuşor Dan le-a transmis zilele trecute bucureştenilor "să aibă răbdare": "Primăria va subvenţiona în continuare gigacaloria, al doilea mesaj - o să fie puţin mai bine ca iarna precedentă, pentru că s-au făcut reparaţii, şi al treilea mesaj - să aibă răbdare pe termen lung, o să rezolvăm problema asta", scriu cei de la e-nergia.ro

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Bomba politico-economico-sociala este deja amorsata, tot ceea ce mai lipseste pt o Revolutie totala in Colonie, este doar scanteia! Care poate fi pusa de orice Serviciu roman sau strain(sau anumite parti din ele), ce are interes in a da jos de la putere, bestiile mafiot-criminale dambovitene!

    Toate aceste creșteri aberante de prețuri reprezintă o escrocherie de proporții biblice la buzunarul oamenilor simpli care nu știu pe unde sa mai scoată cămașa de foame, sclavie și lipsa de speranță pe planetă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
GRAMPET GROUP
ALPHA BANK
ifep.ro
UNNPR
Hidroelectrica

Curs valutar BNR

07 Dec. 2021
Euro (EUR)Euro4.9485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3946
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7550
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8231
Gram de aur (XAU)Gram de aur251.5919

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
croco.ro
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro