Preţurile petrolului au crescut marţi cu cel puţin 1,3% din cauza riscurilor geopolitice legate de tensiunile dintre Ucraina şi Rusia, ameninţările pentru infrastructura din Emiratele Arabe Unite şi dificiutlăţile OPEC+ de a respecta majorările lunare ale producţiei de ţiţei, informează news.ro.
Analiştii au notat că creşterea cotaţiilor petrolului a avut loc în pofida evoluţiei negative a pieţelor de acţiuni şi a polisibilităţii ca Rezerva Federală a Statelor Unite să anunţe miercuri majorarea dobînzii cheie.
Preţul petrolului Brent a urcat cu 1,3%, la 87,41 dolari pe baril, în timp ce cotaţia petrolului West Texas Intermediate a avansat cu 1,5%, la 84,52 dolari pe baril.
Statele Unite sunt în discuţii cu ţări şi companii importante producătoare de energie din întreaga lume cu privire la o posibilă reorientare a livrărilor către Europa dacă Rusia invadează Ucraina, au declarat marţi oficiali înalţi ai administraţiei Biden.
Rusia a afirmat că urmăreşte cu mare îngrijorare situaţia, după ce Statele Unite au plasat în alertă 8,500 de soldaţi, pentru a fi desfăşuraţi în Europa în cazul escaladării crizei legate de Ucraina.
În Orientul Mijlociu, gruparea Houthi, apropiată Iranului, a lansar luni un atac cu rachetă împotriva unei baze militare americane din Emiratele Arabe Unite. Atacul a fost respins de sistemul de interceptare american Patriot, au spus oficiali americani şi saudiţi.
 English
English



























 Euro
Euro Dolar SUA
Dolar SUA Franc elveţian
Franc elveţian Liră sterlină
Liră sterlină Gram de aur
Gram de aur























