Primăria Capitalei va închieia un parteneriat cu univeristăţile din Capitală

F.D.
Miscellanea / 31 octombrie 2022

Primăria Capitalei va închieia un parteneriat cu univeristăţile din Capitală

Primăria Capitalei urmează să încheie un acord de parteneriat cu universităţile bucureştene, arată un proiect adoptat în şedinţa de luni de consilierii municipali, potrivit Agerpres.

Obiectivele acordului sunt dezvoltarea activităţii de cercetare - dezvoltare, prin realizarea unor studii în parteneriat cu PMB; promovarea unor programe de formare şi orientare în carieră prin care studenţii să poată efectua stagii de pregătire şi practică în cadrul Primăriei şi al instituţiilor/serviciilor publice de interes local; prestarea de servicii de consultanţă de către instituţiile de învăţământ superior în domenii de interes pentru municipalitate; sprijinirea reciprocă în proiectele cultural - educative, ştiinţifice; participarea în parteneriat la implementarea unor proiecte cu finanţare nerambursabilă.

Universităţile ar putea dezvolta cursuri de specializare pentru angajaţii PMB şi ai instituţiilor/serviciilor publice de interes local, în funcţie de nevoile acestora. De asemenea, acordul prevede dezvoltarea de "incubatoare de afaceri" în parteneriat cu PMB, pentru a atrage tineri antreprenori în Capitală. Totodată, universităţile ar putea asigura consultanţă instituţională pentru problemele de dezvoltare a Bucureştiului.

Acordul va intra în vigoare la data semnării şi va produce efecte până la data de 30 septembrie 2027, cu posibilitatea prelungirii, prin act adiţional, cu acordul părţilor.

Proiectul este motivat în raportul de specialitate prin "nevoia de comunicare şi cooperare între mediul universitar şi cel al administraţiei publice locale", precum şi prin "necesitatea promovării şi desfăşurării de manifestări culturale, educaţionale şi ştiinţifice, în scopul satisfacerii interesului public local".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb