Primăria Oradea şi CJ Bihor vor înfiinţa o companie aeriană proprie

G.B
Miscellanea / 05 august

Primăria Oradea şi CJ Bihor vor înfiinţa o companie aeriană proprie

Primăria Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor vor înfiinţa o companie aeriană proprie, deţinută de Judeţul Bihor şi Municipiul Oradea, au anunţat astăzi primarul Florin Birta şi preşedintele CJ Ilie Bolojan. Compania va opera atât zboruri interne, către Bucureşti, cât şi externe, spre aeroporturi din Uniunea Europeană, potrivit Digi24.

Cele două administraţii şi-au propus să asigure conectivitatea aeriană a judeţului Bihor prin înfiinţarea unor noi curse aeriene interne, între Oradea şi Bucureşti, şi externe, între Oradea şi unul sau mai multe hub-uri aeriene importante din Uniunea Europeană, se arată într-un comunicat de presă.

Primăria şi Consiliul Judeţean urmează să semneze un protocol de colaborare, care va trebui aprobat de consilierii locali şi judeţeni.

Protocolul prevede înfiinţarea unei companii aeriene proprii deţinută de Judeţul Bihor şi Municipiul Oradea, eventual şi de alte entităţi din subordinea directă a celor două autorităţi publice locale. Astfel, se vor analiza tipurile de companii prevăzute de legislaţia din România pentru identificarea soluţiei optime de colaborare: societatea pe acţiuni, societatea cu răspundere limitată etc.

Cele două administraţii doresc operarea cu două aeronave de noi curse:

- Oradea - Bucureşti (Aeroportul Otopeni sau Băneasa) - minimum 3 zboruri pe zi în zilele lucrătoare şi minimum 2 zboruri pe zi în zilele nelucrătoare. Începerea operării - din luna martie 2022

- Oradea - unul sau două aeroporturi internaţionale din vestul Europei (hub aerian important care să asigure conectarea către cele mai importante destinaţii din Europa şi din lume) - minimum 1 zbor pe zi în zilele lucrătoare. Începerea operării - cel târziu din luna octombrie 2022

Activitatea companiei aeriene locale ar urma să fie finanţată din subscripţii publice, sponsorizări şi donaţii provenite din partea companiilor locale care vor dori să sprijine acest proiect.

Potrivit comunicatului, în perioada următoare se vor identifica soluţiile optime de operare a celor două aeronave:

- modalitatea de preluare a aeronavelor: achiziţie/leasing/închiriere;

- tipul de aeronave şi capacitatea acestora;

- modalitatea efectivă de operare: operare directă/contractarea serviciilor specifice de la terţi - echipaj, etc.

"De ce e bine să facem această companie aeriană locală? Suntem un oraş mediu din România care are în zona de influenţă a aeroportului aproximativ un milion de locuitori pe care se poate baza şi pe care trebuie să îi deservească. Suntem un oraş şi un judeţ în care operarea zborurilor este la limita de rentabilitate şi depinde de politicile comerciale ale companiilor şi de contextul global, iar rămânerea totală la hazardul pieţei aeronautice nu este o soluţie pentru dezvoltarea oraşului. Am decis că este oportun, urmărind modele de conectare ale altor oraşe mici din Europa la hub-uri aeriene, să înfiinţăm această companie. Vom achiziţiona sau închiria două aeronave de până la 75 de locuri fiecare cu care vom opera zboruri spre diverse destinaţii. Urmărim o scădere a preţurilor pe rutele respective, întrucât cele actuale nu sunt deloc mici", a declarat preşedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, potrivit comunicatului.

"Sunt domenii importante în care colaborarea dintre Primăria Oradea şi Consiliul Judeţean îşi spune cuvântul, pentru că aceasta duce la dezvoltarea oraşului şi a judeţului într-un ritm accelerat. În cazul de faţă, a avea un aeroport care să ne conecteze cu capitala ţării mult mai bine şi cu hub-uri europene exact asta înseamnă, o dezvoltare şi condiţii mai bune pentru investitori, pentru turişti şi pentru comunitatea locală", a precizat la rândul său primarul Oradiei, Florin Birta.

Consiliul Judeţean Bihor va adopta măsuri pentru reorganizarea activităţilor aeroportului din Oradea (internalizarea serviciilor prestate, amenajarea unui hangar, diversificarea activităţilor, facilităţi cargo etc.) în vederea susţinerii companiei aeriene nou înfiinţate. În schimb, municipalitatea va derula campanii de promovare a Oradiei şi a zonei metropolitane ca destinaţie turistică şi zonă de investiţii în regiunile spre care vor fi operate cursele aeriene.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Apanova
anahotels.ro

Curs valutar BNR

24 Sep. 2021
Euro (EUR)Euro4.9491
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2167
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5700
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7803
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.8628

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Topul firmelor din Bucuresti 2021
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
bsenergyweek.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro