Primăria Sectorului 2 intenţionează să reducă numărul posturilor cu 15-20%

G.B
Miscellanea / 19 iulie 2021

Radu Mihaiu

Radu Mihaiu

Noua organigramă a Primăriei Sectorului 2 va pune accent pe temele de actualitate, a declarat, astăzi, edilul Radu Mihaiu, care a precizat că direcţiile sunt reordonate şi redimensionate în funcţie de nevoi, iar unele se desfiinţează, comasarea atribuţiilor similare urmând să ducă la o scădere de 15-20% din numărul total de posturi, potrivit Agerpres.

Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local al Sectorului 2 din 22 iulie se află un proiect de hotărâre privind o nouă organigramă a Primăriei.

"Reorganizarea primăriei a ajuns la momentul votului. (...) Noua organigramă va pune accent pe temele de actualitate pentru Sectorul 2. Vom avea o Direcţie de Utilităţi Publice şi Mediu care va avea sarcina să eficientizeze considerabil gestionarea gunoiului. Vom avea o Direcţie de Dezvoltare Urbană şi Fonduri Europene care să conducă investiţiile de care avem nevoie pentru a schimba faţa sectorului. Vom avea şi o Direcţie de Învăţământ şi Proiecte Educaţionale care să contribuie la dezvoltarea armonioasă a generaţiilor următoare. Pe lângă aceste direcţii noi, sunt şi multe schimbări în cadrul celor deja existente. Au fost reordonate, redimensionate în funcţie de nevoi, iar unele dintre ele au dispărut complet. Deşi noua structură îşi propune să se ocupe de mai multe sarcini, comasarea atribuţiilor similare a dus la o scădere de 15-20% din numărul total de posturi", a scris Radu Mihaiu, pe Facebook.

El a menţionat că reformarea Primăriei va include şi refacerea tuturor procedurile interne de lucru, pentru a simplifica birocraţia "inutilă" şi a elibera mai mult timp pentru interacţiunea cu oamenii.

"S-a lucrat foarte mult la această reorganizare. A fost întoarsă pe toate feţele atât în cadrul majorităţii, cât şi cu oamenii din Primărie. Totuşi, aşteptarea a meritat - sunt încrezător că, prin această nouă structură, administraţia locală din Sectorul 2 va face un mare pas înainte", a adăugat Radu Mihaiu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. SINECURI PESTE TOT : ȘI PRIMARUL N - ARE WC PUBLIC IN CENTRU. CU ÎNCREDERE V - A VENI ȘI TULPINA OMEGA PE ULTIMUL VAL.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3213
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4251
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8168
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.9428

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb