Primarii a opt oraşe europene au efectuat o vizită la Kiev

V.G.
Internaţional / 20 august 2022

Primarii a opt oraşe europene au efectuat o vizită la Kiev

Primarii oraşelor Marsilia, Lyon, Atena, Florenţa, Helsinki, Oslo, Riga şi Tirana au vizitat ieri Kievul şi au ratificat un memorandum de înţelegere în prezenţa preşedintelui Volodimir Zelenski "pentru o reconstrucţie durabilă a oraşelor ucrainene", informează AFP, potrivit Agerpres.

Într-un comunicat de presă al oraşului Marsilia, primarul acestuia, Benoît Payan, explică că acest memorandum "intenţionează să instituie acţiuni comune şi reafirmă ambiţia de a permite, de îndată ce pacea va fi restabilită, o reabilitare rapidă, ecologică" şi "care să respecte statul de drept, precum şi drepturile civile şi sociale ale populaţiei". Payan a făcut parte alături de ceilalţi primari din delegaţia reţelei Eurocities,"care a permis dezvoltarea acestui acord".

"Marsilia este şi va rămâne alături de poporul ucrainean şi de oraşul înfrăţit Odesa (...) Această iniţiativă va permite o mai bună coordonare a circuitelor de ajutor umanitar între oraşele europene şi oraşele ucrainene", explică Benoît Payan în comunicatul de presă, care precizează că Marsilia este înfrăţită cu oraşul-port Odesa de 50 de ani. "Marsilia cunoaşte preţul războiului, ştie că oraşele sunt primul nivel de reconstrucţie. Ceea ce am văzut în Borodianka, Bucea şi Irpin ne obligă la mai multă mobilizare şi solidaritate între oraşe. Acţionând împreună, vom fi mai puternici să ajutăm Ucraina când se va instala pacea", a adăugat el.

"Ucraina va putea conta şi pe Batalionul de Marină-Pompieri în acţiunea sa de reconstrucţie; vom pune expertiza noastră la dispoziţia oraşelor ucrainene, în special pentru a le reconstitui arhivele şi a le restaura patrimoniul cultural şi istoric", se arată în acelaşi comunicat.

Cu ocazia acestei vizite, Marsilia şi Kiev au aprobat, de asemenea,"o nouă cooperare prin semnarea unei înfrăţiri excepţionale". Astfel, primarii celor două oraşe înfrăţite, Benoît Payan şi Vitali Kliciko, au semnat un program de acţiune care priveşte în special domeniile securităţii civile, culturii, patrimoniului şi sănătăţii.

"Suntem foarte mândri să ne consolidăm legăturile cu capitala Ucrainei. Locuitorii din Kiev şi Marsilia sunt acum popoare înfrăţite", a declarat Payan.

Potrivit acestui comunicat de presă al oraşului Marsilia,"aproape 450 de tone de donaţii, 15 ambulanţe şi vehicule de pompieri ale Batalionului de Marină-Pompieri ale oraşului francez au fost trimise în Ucraina" de la invadarea acestei ţări de către Rusia în luna februarie.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

31 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.9221
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5466
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8998
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6028
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.5779

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro