Primarul din Baia Mare, Cătălin Chereche suspectat de fals în declaraţii

V.D.
Anticorupţie /

Cătălin Cherecheş (Sursa foto: Twitter)

Cătălin Cherecheş (Sursa foto: Twitter)

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat, luni, că a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 2,7 milioane de lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş. ANI a precizat că a fost sesizată Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Cluj. De asemenea, primarul este suspectat e fals în declaraţii, fiind sesizaţi procurorii.

"Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 2.741.026,318 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către Cherecheş Cătălin, Primar al municipiului Baia Mare, Judeţul Maramureş, în perioada 26 iunie 2012 - 31 decembrie 201", a transmis, luni ANI.

Sursa citată a precizat că a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Cluj, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de primarul din Baia Mare.

"De asemenea, întrucât în declaraţiile de avere din data de 17 iulie 2017 (rectificată) şi din data de 15 iunie 2018, persoana evaluată a declarat informaţii neconforme cu realitatea, în speţă un împrumut de 500.000 euro acordat în nume personal (în anul 2016), Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea infracţiunii de "fals în declaraţii" în formă continuată, prevăzută de art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu aplicarea art. 35, alin. (1) din acelaşi act normativ", a mai transmis ANI.

ANI a precizat că primarul din Baia Mare a fost informat despre rezultatele constatărilor, dar nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în acest sens.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Apanova
Patria Bank
Business Card
BTPay
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
Real Estate & Construction Forumwww.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roSCEBSMART TRANSFORMATION 2019
Cabinet de avocatTMPS