Prime Transaction evaluează Hidroelectrica la 51,1 miliarde de lei

ANDREI IACOMI
Piaţa de Capital / 5 decembrie 2022

Prime Transaction evaluează Hidroelectrica la 51,1 miliarde de lei

Valoarea intrinsecă estimată pe acţiune este de 113,22 lei, conform Prime

Pentru finalul lunii octombrie, Fondul Proprietatea estima valoarea producătorului de energie la circa 60,1 miliarde de lei

Echipa de analiză de la Prime Transaction evaluează Hidroelectrica la 50,88 miliarde de lei, iar valoarea intrinsecă estimată pe acţiune este de 113,22 de lei, conform unui raport publicat pe site-ul societăţii de brokeraj semant de Marius Pandele.

Este o evaluare cu circa zece miliarde de lei sub cea din raportul lunar al Fondului Proprietatea pentru octombrie. FP are 19,94% din Hidroelectrica, pachet pe care-l evalua la circa 12,1 miliarde de lei. Astfel, valoarea estimată de FP pentru producătorul de energie se ridica la 60,76 miliarde de lei.

Prime Transaction a realizat evaluarea Hidroelectrica prin două metode, rezultatele fiind destul de apropiate. Prin evaluarea pe baza multiplilor de piaţă s-a obţinut un preţ pe acţiune de 116,0689 lei, echivalentul unei valori totale a companiei de 52,05 miliarde de lei. Prin evaluarea bazată pe fluxurile de numerar viitoare (DCF), valoarea intrinsecă estimată de Prime pentru o acţiune Hidroelectrica este de 110,378, ceea ce ridică valoarea totală a companiei la 49,5 miliarde de lei. Astfel, media valorilor obţinute prin cele două metode este de 113,2234 lei/acţiune,

"Măsurile recente ale Guvernului referitoare la preţul de vânzare al energiei electrice fac ca estimările să aibă o marjă de eroare mai mare, dată de lipsa de predictibilitate care vine la pachet cu aceste măsuri", se arată în raportul echipei de analiză.

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din ţara noastră, a obţinut în primele nouă luni ale anului un profit net de 3,53 miliarde de lei, cu 37% peste cel din perioada ianuarie-septembrie 2021, în condiţiile în care veniturile s-au ridicat la 6,88 miliarde de lei, în creştere cu 47% faţă de cele din primele trei trimestre ale anului trecut.

Pentru întregul an, în scenariul de bază al celor de la Prime Transaction, Hidroelectrica va obţine venituri de aproape 9,2 miliarde de lei, care vor scădea în 2023 şi 2024, urmând ca în 2026 producătorul de energie să aibă venituri de 10,25 miliarde de lei. În opinia analiştilor casei de brokeraj, Hidroelectrica va încheia acest an cu un profit de 4,62 miliarde de lei, ce se va diminua în următorii doi ani, urmând să treacă de cinci miliarde de lei începând cu 2025. În anul 2026 analiştii, cred că Hidroelectrica va obţine un profit net de 5,73 miliarde de lei.

"Atragem atenţia că nu este vorba de o estimare propriu-zisă a rezultatelor financiare, ci de un scenariu pe care îl considerăm plauzibil", se arată în raportul Prime.

La jumătatea lunii trecute, acţionarii FP au votat ca pachetul din Hidroelectrica pe care fondul în va scoate la vânzare să fie listat doar la Bursa de Valori Bucureşti.

În luna martie a acestui an, acţionarii Hidroelectrica, adică Ministerul Energiei ce deţine 80% din companie şi Fondul Proprietatea, aprobaseră listarea companiei printr-o ofertă publică în cadrul căreia FP să vândă acţiuni Hidro. Guvernul României şi-a asumat, prin PNRR, finalizarea listării a cel puţin 15% din acţiunile Hidroelectrica până la 30 iunie 2023. Doar că Legea 173/2020 a suspendat pentru doi ani, până în această vară, pregătirile IPO-urilor, deoarece interzicea orice modalitate de privatizare - fie prin vânzarea acţiunilor statului, fie prin creşterea capitalului - care ar conduce la o reducere a deţinerii statului într-o companie.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din ţara noastră, cu o cotă de piaţă anuală de circa 30%, produsă integral din surse regenerabile.

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. Venituri anuale la hidro cat profitul snp la 9 luni

    1. profitul SNP la 9 luni e temporar,din 2023 altele vor fi raportarile SNP,cu taxe si impozite noi pt SNP,2022 a fost un an de exceptie pt SNP care nu se va mai repeta in 2023

      Verifica in paralel ce profituri au obținut atât snp, cât și hidro și vei observa că în ultimii 5 ani snp a obținut profituri cumulate mai mari decât hidro, care și-i ea are parte anul acesta de o conjunctură favorabilă. Asta că sa nu pomenesc de disponibilul de cash imens al snp. La hidro rămâne de văzut și cum va evolua taxa pe apa bazinala și dacă, după bunul obicei, va ven ulteriori statul cu majorări de capital pentru te miri ce terenuri pt care s-a obținut dreptul de proprietate

      Intrebarea este, dupa 2035, SNP v-a mai ramane relevant pentru bursa noastra sau o sa cada de pe munte ca si profit/venit?

      Pentru ca daca v-a pica, poate este mai bine sa merg pe HDR chiar daca pornesc cu un dezavantaj. 

      SNP Numerar si echivalente de numerar 13,2 miliarde lei la sem 1 2022

      HDR Numerar si echivalente de numerar 1,24 miliarde lei la sem 1 2022 

      SNP total capitaluri proprii 34,2 mld lei

      HDR total capitaluri proprii 17,9 mld lei 

      pana in 2035 ti-ai scos deja valoarea investita in SNP numai din dividende si ceea ce va fi SNP dupa 2035 iti va ramane cadou. Hidroelectrica e o companie valoroasa si pe green deal doar ca depinde de pretul la care se va putea lua. Daca e la PER 20 mai bine iei una la PER 2 (SNP)si chiar dc la anul face 50% profit din cat a facut anul asta , ai luat-o la PER 4 . In plus dividendele anul viitor Petrom 8% (cel de baza , sa vedem dc mai dau si speciale), la Hidroelectrica cat va fi ? As lua si hidroelectrica la PER max 10. (profitul e umflat anul asta).

      La anul, statul si FP isi vor lua dividendele inainte de IPO, deci pentru cine va cumpara in IPO sau imediat dupa listare, Hidro nu va da nimic la anul :)))

      ouch! :) pe-asta n-am stiut-o

    La putin timp dupa listare,pretul atiunilor va scadea abrupt.

    Hai sa cedem si altfel: ca sa faci din nou hidroelectrica cat ar costa investitia iar ca sa faci din nou niste benzinarii cat ? Long term e hidroelectrica din nefericire tinuta cu preturile in scurt adica obligata sa vanda la preturi mici energia produsa tocmai pentru a nu i se aprecia valoarea actiunilor insa dupa privatizare valoarea lor va creste de 10 ori cam ceea ce s-a intamplat si cu snp petrom odata privatizata. Pretul e tinut a fi mic tocmai ca prostilor sa li se para ca firme supraindatorate si cu profituri din pix sa para valoroase si sa cumpere actiuni acolo. Asta ca piata nu e libera, ca daca ar fi pretul energiei ar fi de 5 ori mai mare cel putin iar profiturile s-ar duce sus.

    1. Ca sa faci din nou SNP ar costa destul de mult prietene, SNP inseamna de la sonde petrol si gaze, la rafinarii de petrol la benzinarii, plus productie de curent plus mai nou au si solar panels impreuna cu Oltenia, si au si jumatate din Neptun Deep impreuna cu Romgaz. toate astea valoreaza mai mult decat pretul actual petrom, pt ca price/book value e 0,78 acum. Nu zice nimeni ca Hidroelectrica nu e o investitie buna, dar totul depinde la ce pret reusesti sa o iei.

      Diferența majoră e alta:HDR e de stat, adică Năstase, adică Tăriceanu, Ponta,Dragnea,Câțu etc Prefer totdeauna SNP!! De 100 de ori !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
cautavocat.ro
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

06 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9036
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5570
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9186
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4789
Gram de aur (XAU)Gram de aur274.4439

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro