Primi paşi către o nouă directivă privind drepturile consumatorilor europeni

F.A.
Politică / 2 februarie 2011

Revizuirea normelor privind protecţia consumatorilor, cum ar fi, ce informaţii trebuie să primească consumatorul înainte de cumpărare bunului, dreptul de retragere, garanţiile asociate bunurilor cumpărate şi multe altele au reprezentat pentru organizaţiile de consumatori, un real câştig, datorită perseverenţei cu care au solicitat în nenumărate rânduri armonizarea normelor privind protecţia consumatorilor la nivel european, arată un comunicat remis redacţiei.

Noua directivă va stabili informaţiile care ar trebui să fie trecute în contracte, în cât timp un vânzător trebuie să livreze un bun, drepturile consumatorului în cazul achiziţionări unui produs defect. Această nouă directivă va include, de asemenea, o listă a clauzelor contractuale care ar trebui să fie tratate ca fiind abuzive pe întreg teritoriul UE.

"Riscul de scădere a protecţiei consumatorilor în multe aspecte ale vieţi de zi cu zi este mare, cu toate acestea, suntem uşuraţi să vedem cum Parlamentul european începe să se orienteze şi asupra acestor aspecte, cum ar fi, vânzarea la distanţă, eliminarea barierelor pentru afaceri şi mai mult îmbunătăţirea directivei privind protecţia consumatorilor. a precizat Dl Costel Stanciu, preşedintele APC România.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7734
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8335
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4056
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.5372

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb