PRIMUL TRIMESTRU  Profitul Nuclearelectrica a crescut cu 51,7%

V.D.
Companii / 11 mai 2018

Profitul Nuclearelectrica a crescut cu 51,7%

Nuclearelectrica, simbol bursier (SNN), a raportat un profit net de 189.997 mii lei, în primele trei luni ale acestui an, în urcare cu 51,7% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit unui raport financiar al societăţii remis către Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

De asemenea, rezultatul din exploatare (EBIT,) a înregistrat o creştere de 44,4%, iar EBITDA (Rezultat din exploatare înainte de impozitare, cheltuieli financiare nete, depreciere şi amortizare) o crescut cu 25,1% faţă de aceeaşi perioada a anului anterior, în principal că urmare a creşterii veniturilor din exploatare cu 15%, influenţate de creşterea cu 11,8% a veniturilor din vânzarea energiei electrice, se mai arată în raport.

Pe de altă parte, în perioada primului trimestru al acestui an, Societatea nu a vândut energie pe piaţa reglementată, înregistrând o creştere cu 12% a cantităţii de energie electrică vândută pe piaţa concurenţială faţă de perioada comparativă a anului precedent.

Veniturile realizate pe piaţa de energie electrică aferente livrărilor de energie electrică din trimestrul I al anului 2018 sunt în depreciere cu 2,39% faţă de veniturile bugetate pentru trimestrul I al aceluiaşi an şi respectiv mai mari cu 11,4% faţă de realizările din aceeaşi perioada a anului anterior.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2589
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5077
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6086
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1429
Gram de aur (XAU)Gram de aur670.0256

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb