Probleme importante descoperite de ANPC la alte 3 mari magazine din Bucureşti

G.B
Miscellanea / 25 noiembrie

Probleme importante descoperite de ANPC la alte 3 mari magazine din Bucureşti

Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov, sub coordonarea preşedintelui Autorităţii Naţioale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Mihai Culeafă, a desfăşurat astăzi o serie de acţiuni de verificare a modului în care operatorii economici care comercializearză produse alimentare, respectă prevederile legale din domeniu, ţinând cont că ne aflăm la începutul sezonului marcat de sărbătorile de iarnă, moment în care achiziţia de astfel de produse se intensifică, conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, au fost controlate 3 magazine aparţinând marilor lanţuri de retail - Mega Image din Şos. Pantelimon nr. 243 şi 286 şi Carrefour Market din Sos Pantelimon nr. 249 - şi au fost aplicate amenzi contravenţionale, în cuantum de 45.000 lei.

Acestora li s-au adăugat măsuri complementare care prevăd:

-retragerea definitivă de la comercializare a tuturor produselor alimentare cu deficienţe

-oprirea temporară a prestării serviciilor şi a comercializării de produse.

-propunerea a câte unei sancţiuni de suspendare temporară a activităţii fiecărei unităţi verificate pe o durată de cel mult 6 luni.

Cele mai importante deficienţe întâlnite de comisarii CRPCR Bucureşti-Ilfov au fost:

- expunerea la comercializare, în vitrina caldă (rotisor) a diferite produse tratate termică, sub tăvile de dedesubt aflându-se mucegai, rugină, precum şi un strat grosier de grăsime

- prezenţa, sub tăvile vitrinei de comercializare legume/fructe ambalate şi vrac, în stare refrigerată, a ruginei, pe toată suprafaţa, precum şi a unui grad avansat de uzură, mucegai

- aceeaşi situaţie întâlnită şi la vitrina raionului de peşte sau la cea cu produse lactate

-prezenţa, în vitrinele de patiserie şi panificaţie sau în cele de cofetărie, a unor tăvi din inox cu strat gros de arsură, grăsimi cu particule de praf, rugină, lichid acumulat în exces cauzat de uncţionarea precară a agregatelor şi resturi alimentare.

-comercializarea de legume/fructe cu modificări organoleptice de aspect, culoare şi consistenţă, care prezentau mucegai, deshidratare sau lovituri mecanice şi pete

- comercializare de produse congelate cu acumulare de gheaţă în ambalaj sau arsuri de congelare

-utilizarea unor agregate de gătire neigienizate corespunzător, cu urme de arsuri, rugină, baie de prăjire cu utilizare excesivă, cu culoare modificată.

"Nicio zi fără curăţenie!

Aceasta va fi noua deviză a ANPC atâta vreme cât voi fi preşedintele acestei instituţii.

Este inadmisibil ca unii operatori economici să folosească sănătatea românilor pe post de monedă de schimb pentru profituri.

Vreau să se înţeleagă foarte clar faptul că nu mai acceptăm să găsim în continuare praf, rugină, fructe stricate, vitrine neigienizate...mizerie care să pună în pericol sănătatea consumatorilor!", a declarat preşedintele ANPC, Mihai Culeafă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
GRAMPET GROUP
Electromagnetica
ifep.ro
UNNPR
Hidroelectrica
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Dec. 2021
Euro (EUR)Euro4.9487
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3767
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7595
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8121
Gram de aur (XAU)Gram de aur249.2179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro