Producătorul clujean de lactate Bonas a debutat pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti

G.B
Piaţa de Capital / 24 iunie

Producătorul clujean de lactate Bonas a debutat pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti

Bonas Import Export, compania clujeană care deţine brandul de produse lactate Bonas, a debutat astăzi, 24 iunie, pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Acţiunile se tranzacţionează sub simbolul bursier BONA, potrivit unui comunicat remis redacţiei

"În urmă cu mai bine de doi ani, la Cluj-Napoca, Bursa de Valori Bucureşti şi Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat demarau proiectul «Investeşte pentru viitor!», iar fondatorii Bonas erau prezenţi la acel prim workshop. Faptul că astăzi vedem conducerea companiei sunând clopoţelul bursei este o dovadă a faptului că piaţa de capital este din ce în ce mai mult văzută de antreprenori drept o sursă esenţială pentru finanţare. Doar în ultimii trei ani au fost listate aproape 50 de emisiuni de obligaţiuni, cu o valoare de peste 2,7 miliarde euro, şi 15 companii, cu o capitalizare cumulată de 346 milioane euro, s-au listat la BVB. Aceste cifre vin să întărească faptul că bursa îşi îndeplineşte rolul în susţinerea companiilor româneşti", a spus Radu Hanga, Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti.

"Pentru compania Bonas, listarea la Bursa de Valori Bucureşti reprezintă un pas important de trecere a activităţii companiei la un nivel superior. Mulţumim investitorilor pentru încrederea acordată prin investirea în acţiunile BONAS în cadrul plasamentului privat derulat şi aşteptăm să se alăture cât mai mulţi investitori planurilor noastre de dezvoltare a companiei", a afirmat Vasile Naş, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Bonas Import Export.

Potrivit sursei citate, listarea companiei vine după derularea, în aprilie 2021, a unui plasament privat prin care au fost vândute 40,76% din acţiunile Bonas, la un preţ de 5 lei/acţiune. Oferta a fost suprasubscrisă încă din prima zi, compania reuşind astfel să strângă de la 114 investitori aproximativ 10 milioane de lei. Plasamentul privat din aprilie a fost realizat cu sprijinul Interdealer Capital Invest, în calitate de Consultant Autorizat. Compania intenţionează să folosească mecanismele de finanţare disponibile pe piaţa de capital, precum majorările de capital, emiterea de obligaţiuni corporative, inclusiv convertibile în acţiuni, în funcţie de necesarul de finanţare al companiei.

Conducerea companiei urmează să anunţe săptămâna viitoare prima majorare de capital, potrivit lui Daniel Pop, administrator Interdealer Capital Invest.

În 2020, Bonas a înregistrat venituri totale de 17,7 milioane lei, în scădere cu 13% faţă de anul 2019, şi un profit net de aproape 452.000 de lei, faţă de 1,1 milioane lei în 2019, în contextul în care ca urmare a pandemiei de COVID-19 au fost sistate unele livrări către societăţi din sectorul HoReCa şi instituţii publice precum grădiniţe, şcoli, spitale. Pentru 2021, conducerea Bonas estimează o creştere cu peste 70% a veniturilor totale, la 30,4 milioane lei, iar trendul ascendent este preconizat să continue, astfel că în 2023, veniturile totale ar urma să ajungă la aproape 55 milioane lei. Profitul net este estimat pentru acest an să urce la aproape 2,2 milioane lei, iar până în 2023, să ajungă la 4,6 milioane lei.

Opinia Cititorului ( 16 )

  1. Era pe aici un destept care compara MILK cu BONA... Acum are ocazia sa constate diferentele: caimacul se duce in sus, bolovanul se duce in jos.

    1. atata ai inteles din ce a fost azi pe bursa ? ca daca vand niste disperati in pierdere nu e buna compania ?

      Fix asta imi pare si mie - ca s-au apucat sa vanda intr-un mod stupid. Nu am actiuni la ei si nici nu cumpar, dar e complet ilogic ce s-a intamplat. Oricum e un domeniu decent si in mod normal ar trebui sa se dezvolte, ca au loc. Si acum si bani.

      Probabil au dat sell ca sa intre repede la Fidelis sau IPO ONE.

      Bolovani sunt cei care au cumparat din capul locului.

      E clar ca domeniul e de perspectiva. In Transilvania e greu de umplut golul lasat de Napolact, cunosc zona si fenomenul inca de dupa 89. Prin zona Panticeu, la nord de Cluj, nu mai ia nimeni laptele de la producatorii individuali, iar daca il iau ofera sub 1 leu/l pt laptele de vaca. Lapte adevarat, nu UHT. Oamneii duc laptele la un centru de colectare dimineata, iar cand se duc si cu cel de seara li-l dau inapoi si pe cel de dimineata, ca n-a venit laptaria sa-l mai ia. Ajunge la porci. Untul de Covalact, covalact de tara nu altceva, e adus cu tirul din Ungaria.

      Au nevoie de capacitati de colectare din zona, de procesare, si le au, si de desfacere. E mai greu ca romanul nu face diferenta intre natural si contrafacut. 

      Chiar este Covalat de Tara, da n-au spus niciodata in reclame ca ar fi alta tara ...

    Ati cam dat de pamant cu galeata de laptic.

    1. Protarule, tu ai ceva cu industria lactatelor in general?

      Bea niste bors, poate iti trece. 

      : )) esti comic (daca glumesti), daca nu glumesti, imi pare rau pentru trebuie sa ma citesti. Fie nu intelegi ce scriu, fie sunt prea subtil pentru tine, fie ambele.

      Am intoleranta la lactoza, beau doar lapte belgian UHT, e mai ieftin si mai bun : )) 

      Esti subtil, Protarule, precum soldatul rus.

      Io zic sa mai bei o portie de lapte din ala pe care nu-l vede vaca, ca e foarte sanatos! 

    nu cunosc brandul, dar am vazut cum arata ambalajele si thank you, no thank you.

    1. Stai ca n-ai vazut "ambalajul" de la prezentare: ni s-a vorbit despre Sanziene si faptul ca ele purifica. Am crezut ca ma uitam la o lansare de carte despre traditii populare, dar, nu, era BVB-ul nostru cel de toate zilele ...

    Sa ne traiasca Bonas, primul faliment din nou era de AeR!

    1. te-ai uitat pe situatiile financiare ? este firma fara datorii, au gramada de bani cash in cont, profit, risc zero de faliment, poate prin alte parti e cazul sa te uiti, nu la bonas

    Nu comentez dpdv al potențialului investiției, care e pare interesant... dar o companie care are peste 50% din profitul net provenit din mânării cu statul (livrare de produse pe la școli, grădinițe și alți nefericiți) nu se încadrează în setul meu de valori.

    Chiar dacă veniturile vor crește, o dată ce ne întoarcem „la normal” și reîncep ciupelile pe la stat, o să zic pas în a investi și a susține astfel de afacere.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Apanova
anahotels.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Aug. 2021
Euro (EUR)Euro4.9184
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1486
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5849
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7813
Gram de aur (XAU)Gram de aur241.9139

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Allview
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro