Producătorul de cipuri ARM opreşte afacerile cu Huawei

V.D.
Companii / 23 mai 2019

Producătorul de cipuri ARM opreşte afacerile cu Huawei

Producătorul britanic de cipuri ARM a oprit relaţiile de afaceri cu Huawei, pentru a respecta decizia Statelor Unite de a interzice companiilor americane să vândă produse grupului chinez, afectând capacitatea acesteia de a produce cipuri noi pentru smartphone-urile viitoare, transmite Reuters.

Huawei, alături de Apple şi producători de cipuri precum Qualcomm utilizează modele ARM pentru a proiecta procesoane destinate smartphone-urilor. De asemenea, Huawei licenţiază tehnologie grafică de la compania cu sediul la Cambridge.

"ARM respectă cele mai recente reglementări stabilite de guvernul SUA", a declarat un purtător de cuvânt al ARM.

Huawei a anunţat că apreciază relaţiile apropiate cu partenerii săi, dar a recunoscut presiunile din partea unor dintre aceştia "ca rezultat al deciziilor motivate politic".

"Avem încredere că această situaţie regretabilă poate fi rezolvată, iar prioritatea noastră este să oferim în continuare tehnologie de clasă mondială şi produse clienţilor noţtri din întreaga lume", a spus un purtător de cuvânt.

Statele Unite au interzis Huawei să cumpere bunuri americane, punând în pericol relaţiile acesteia cu Google, care oferă sistemul de operare Android şi servicii precum Gmail şi Google Maps, precum şi parteneri hardware cum este ARM.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3398
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8165
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4011
Gram de aur (XAU)Gram de aur631.0131

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb