Profitabilitatea Aerostar s-a dublat în primul trimestru

A.I.
Piaţa de Capital / 8 mai, 15:57

Profitabilitatea Aerostar s-a dublat în primul trimestru

Dinamica a fost susţinută atât de activitatea operaţională cât şi de rezultatul financiar

Aproape 90% din cifra de afaceri a companiei reprezintă vânzări la export

Compania aeronautică Aerostar Bacău (ARS) a obţinut în primul trimestru al anului o cifră de afaceri de 194,9 milioane lei, cu 15% peste cea din intervalul ianuarie - martie 2025, în vreme ce profitul net s-a ridicat la 41,1 milioane lei, în creştere cu 95% faţă de cele din primele trei luni ale anului trecut, conform unui raport al emitentului publicat, astăzi, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Performanţa a fost susţinută atât de activitatea operaţională cât şi de rezultatul activităţii financiare ale Aerostar, conform raportului.

”În cadrul liniei de afaceri de fabricaţie pentru aviaţia civilă, cifra de afaceri a înregistrat un avans de 25%, susţinut de un ritm de creştere al producţiei superior dinamicii costurilor, în special al celor indirecte. Totodată, optimizarea condiţiilor comerciale a contribuit la îmbunătăţirea marjelor”, se arată în document.

Coform raportului, linia de afaceri MRO (n.r. Mentenanţă, Reparaţii şi Revizie Generală) Aviaţie Comercială a consemnat o creştere a veniturilor de circa 15%, susţinută de optimizarea eficienţei operaţionale şi de un mix favorabil al lucrărilor executate, caracterizat prin pachete de mentenanţă cu complexitate şi valoare adăugată superioare faţă de primul trimestru din 2025.

”Rezultatul financiar a contribuit cu 6,9 milioane de lei la profitul perioadei, determinat preponderent de diferenţe favorabile de curs valutar. Această evoluţie contrastează cu cea din primul trimestru al anului 2025, când societatea a înregistrat diferenţe nefavorabile de curs generate de deprecierea accelerată a dolarului american faţă de leul românesc”, conform raportului.

Din cifra de afaceri de 194,9 milioane lei, suma de 170,9 milioane lei, respectiv 88%, reprezintă vânzări la export.

Cheltuielile din exploatare ale Aerostar s-au ridicat la 147,9 milioane lei, în primul trimestru al acestui an, cu 10% peste cele din primele trei luni ale anului trecut, cheltuielile materiale fiind de 76,8 milioane lei, în vreme ce cheltuielile cu beneficiile angajaţilor s-au cifrat la 55 milioane lei.

Aerostar Bacău, emitent a cărui evaluare bursieră se ridică la circa 1,5 miliarde de lei, este deţinută în proporţie de 71,5% de Iarom Bucureşti, în timp ce Evergent Investments avea 15,2% din companie.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. STATY, mai existi?

    1. :(

    ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2489
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5099
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0503
Gram de aur (XAU)Gram de aur658.0414

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb