Profitul net al Ryanair a crescut cu 55% în primul trimestru fiscal

Mina Irina
Internaţional / 24 iulie 2017

Profitul net al Ryanair a crescut cu 55% în primul trimestru fiscal

Profitul net al operatorului aerian low-cost Ryanair a crescut cu 55% în primul trimestru fiscal încheiat în iunie, la 397 milioane de euro, susţinut de preţurile biletelor, dar compania a avertizat că supracapacitatea va continua să exercite presiuni asupra acestora, relatează MarketWatch.

Vânzările au crescut cu 13%, la 1,91 miliarde de euro.

Ryanair a anunţat că preţul mediu al biletelor a crescut cu 1%, datorită rezervărilor numeroase din perioada Paştelui.

Datorită gradului mare de ocupare a avioanelor, Ryanair a majorat estimarea referitoare la numărul pasagerilor pe care îi va transporta în acest an la 131-130 de milioane.

Chiar şi aşa, Ryanair a menţinut previziunea că preţurile biletelor ar putea scădea în medie cu 5% în primul semestru fiscal, inclusiv în perioada ocupată cuprinsă între iulie şi septembrie, şi cu 8% în intervalul octombrie-martie.

Estimările Ryanair se aseamănă cu cele ale operatorilor concurenţi EasyJet şi Wizz Air, care au raportat venituri pe loc peste aşteptări în trimestrul încheiat în iunie, datorită Paştelui, care a căzut în aprilie. Ambii operatori au avertizat însă că preţurile vor fi presate de creşterea numărului de locuri oferite pasagerilor.

Ryanair a menţinut totodată estimarea referitoare la profitul anual, la 1,4-1,45 miliarde de euro, după un profit de 1,24 miliarde de euro obţinut în anul fiscal trecut, conform sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2317
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6035
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6737
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0710
Gram de aur (XAU)Gram de aur590.7325

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb