Profitul net al SNS a crescut cu 90% anul trecut

Mina Irina
Companii / 7 iulie 2017

Salina Prahova (Sursa foto: Salrom.ro)

Salina Prahova (Sursa foto: Salrom.ro)

Societatea Naţională a Sării (SNS) a înregistrat, anul trecut, un profit net de 30,1 milioane lei, în creştere cu 90% faţă de anul anterior, potrivit unui comunicat de presă trimis Redacţiei.

Cifra de afaceri netă în valoare de 297,1 milioane lei din 2016 a înregistrat o uşoară scădere (-1.48%) faţă de anul anterior în principal datorită scăderii vânzărilor de sare pe piaţa externă, compensată parţial de creşterea vânzărilor pe piaţa internă şi a veniturilor din turism.

Numărul de turişti care au vizitat salinele Salrom a crescut cu aproape 20%, depăşind pentru prima dată 1, 5 milion de vizitatori.

Cifra de afaceri realizată din activitatea de turism a crescut în anul 2016 comparativ cu anul precedent cu 19% în principal datorită creşterii numărului de vizitatori în saline. Ponderea veniturilor din turism în cifra de afaceri a societăţii înregistrează nivelul de 9,7%, cu circa 20% mai mare faţă de anul precedent.

Producţia totală de sare obţinută a fost de 2,1 milioane de tone, iar producţia de calcar realizată a fost de 1,1 milioane de tone, înregistrându-se o uşoară scădere la producţia de sare şi o creştere la cea de calcar.

În anul 2016, s-au realizat investiţii în valoare de 16,7 milioane de lei, din care cea mai mare parte o reprezintă utilajele pentru producţie, conform sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0628
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8856
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.5323

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb