Programul Prima Casă, suplimentat cu 500 milioane lei, pe fondul legii dării în plată

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 11 mai 2016

Programul Prima Casă, suplimentat cu 500 milioane lei, pe fondul legii dării în plată

Ministerul Finanţelor Publice propune suplimentarea plafonului de garanţii aferent acestui an cu suma de 500 milioane de lei ca răspuns la solicitările potenţialilor beneficiari ai programului Prima Casă.

"Iniţiativa legislativă parlamentară privind darea în plată, aprobată prin Legea nr. 77/2016, după reexaminare, a creat o incertitudine mare atât în privinţa aplicabilităţii legii asupra creditelor contractate prin programul Prima Casă, cât şi din perspectiva impactului acestei legi asupra pieţei imobiliare şi pieţei creditului ipotecar. Aceşti factori au condus la o cerere foarte mare pentru acordarea de garanţii în cadrul programului în primele patru luni ale anului 2016. S-a ajuns la situaţia fără precedent în care plafoanele alocate băncilor pentru întreg anul 2016 au fost utilizate extrem de rapid", menţionează MFP.

Anul acesta, până la 1 mai, au fost acordate 13.100 de garanţii în valoare de 1,2 mld. lei faţă de perioada similară a anilor 2015 şi 2014, în care au fost acordate garanţii în valoare de cca. 668 mil.lei şi respectiv 536 mil. lei. Aceste evoluţii au condus la necesitatea celei de-a doua redistribuiri a plafoanelor alocate pe instituţii financiare în 2016.

Ministerul Finanţelor Publice va monitoriza indicatorii pieţei creditelor ipotecare pentru persoane fizice în perioada imediat următoare şi va anunţa în curând strategia pe termen mediu privind derularea programului Prima Casă.

De la momentul iniţierii programului Prima Casă, în 2009, până la începutul lunii mai de anul acesta, au fost acordate peste 178.000 de garanţii, reprezentând un volum total de garantare de circa 15 mld. lei, aferent unor finanţări în valoare de 29,8 mld. lei.

Rata de neplată în cadrul programului este de 0,34% din total credite acordate.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Inseamna ca bancile nu sunt in stare sa vanda fara stat.

    Pc nu beneficiaza de ldp, npl din pc dunt carne de tun pt banci in urmatori sni bineanteles, 30 la numar. 

    Se poate trage concluzia ca preturile sunt prea mari la imobile raportat la venitul fin Romania ?

    Pc e ca " prafurile" la harterofili, s-au ca concentratul pt porci? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2021
Dtlawyers
BTPay
GRAMPET GROUP
Electromagnetica
ifep.ro
UNNPR

Curs valutar BNR

29 Noi. 2021
Euro (EUR)Euro4.9490
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3853
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7366
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8544
Gram de aur (XAU)Gram de aur253.3079

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro