Programul Rabla pentru persoane fizice va fi lanst în perioada următoare, cu un buget de 200 de milioane de lei, anunţă ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, potrivit news.ro.
Aceasta spune că pentru anul viitor „rămân de avut mai multe discuţii”, cea mai importantă fiind despre „analiza impactului pe reducerea de emisii pentru toate programele AFM”.
„Într-un an foarte dificil economic în care trebuie tăiate 30 de miliarde de lei, am reuşit să salvăm programul Rabla persoane fizice. În ultimele zile am primit sute de întrebări şi am vrut să mă asigur, înainte de a da orice răspuns, că am toate cifrele. Da, vom lansa programul Rabla persoane fizice în perioada următoare, cu un buget de 200 de milioane de lei. Asta pentru că înţelegem cu toţii ce investiţii au fost făcute, că oamenii au dat deja avans şi noi trebuie să gândim măsuri care să ţină cont şi impactul în economie”, a anunţat, miercuri, ministrul Mediului, apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu.
Ministrul mai spune că pentru anul viitor, „rămân de avut mai multe discuţii”.
„Cea mai importantă discuţie este despre analiza impactului pe reducerea de emisii pentru toate programele AFM. Viziunea noastră trebuie, pe termen mediu şi lung, să se schimbe de la vouchere, la programe naţionale cu impact pe mediu cuantificabil clar”, a precizat ministrul Mediului.
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, marţi seară, că susţine reluarea programului Rabla, argumentând că acesta sprijină economia românească şi fabricile de automobile care produc local.
„Azi am primit o informare legată de programul Rabla. E de vreo 120 de milioane de euro. Ştiţi că ăsta în special stimulează producţia autohtonă de automobile. Nu putem să-l dăm la o parte, oricât venim noi, tineri frumoşi şi liberi, la ministerul respectiv”, a afirmat Sorin Grindeanu, marţi seară, la Antena 1.
Liderul PSD a susţinut că, în opinia sa, programul Rabla ”trebuie reluat”.
În urmă cu trei săptămâni, ministrul Mediului, Diana Buzoianu, anunţa că vor fi analizate toate programele Administraţiei Fondului pentru Mediu şi va fi luată o decizie cu privire la toate programele care au fost blocate, dar şi la cele care urmau să fie lansate în perioada următoare.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.07.2025, 13:00)
Risipa inutila. Ajutoare sociale dintr-un buget rupt. Doar atita ii duce capul. Asa inteleg ei politicile economice de stimulare.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.07.2025, 14:00)
Produc local, local in china, turcia, maroc,...
3. AFM desfiintat
(mesaj trimis de anonim în data de 16.07.2025, 17:04)
Astia in afara de a avea mana in sacul cu bani nu pot concepe guvernare. Atat ii duce capul.
Daca as fi eu la putere as defiinta AFM ca si institutie. Statul nu are treaba in a face tombole pentru politici de mediu.
Singura solutie: deduceri fiscale. Iti iei masina /panouri: felicitari, poti deduce din taxele datorate ceva.
Sa dai efectiv bani gratuit mi se pare noaptea mintii.