Proiect care prevede un buget separat pentru tratarea arsurilor, lansat în dezbatere

George Forcoş
Miscellanea / 5 septembrie 2016

Un proiect care prevede un buget separat pentru tratarea arsurilor a fost lansat în dezbatere de Ministerul Sănătăţii, anunţă instituţia prin intermediul unui comunicat de presă.

Prin proiectul "Acţiuni Prioritare pentru Arsuri" vor fi decontate inclusiv serviciile de recuperare medicală şi kinetoterapie şi de psihoterapie pe durata internării şi un an după externare, o premieră în sistemul medical românesc.

"După tragedia din clubul Colectiv, nevoia unei linii dedicate de finanţare a tratamentelor pentru pacienţii cu arsuri a devenit stringentă, mai ales luând în considerare limitele destul de reduse ale decontării cheltuielilor cu aceşti pacienţi", se arată în comunicatul Ministerului Sănătăţii.

Proiectul AP-Arsuri va deconta reactivi specifici şi consumabile pentru determinări de laborator, consumabile pentru monitorizarea pacienţilor, consumabile specifice pentru tratamentul şi îngrijirea pacienţilor cu arsuri, consumabile şi echipamente pentru tratamentul în perioada post-critică, soluţii şi materiale consumabile pentru asepsia în secţiile de arsuri, educaţia specifică pentru tratamentul acestor pacienţi şi servicii specifice, recuperararea medicală şi kinetoterapia pe perioada internării şi un an după externare, servicii de psihoterapie pe durata internării şi un an după externare.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb