Proiect de 10 milioane euro, finanţat prin PNDL, în judeţul Călăraşi

G.F.
Companii / 15 noiembrie 2017

Proiect de 10 milioane euro, finanţat prin PNDL, în judeţul Călăraşi

Ministrul Dezvoltării, Paul Stănescu, şi Vasile Iliuţă, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, au semnat ieri un contract de finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), în valoare de 10 milioane euro.

Ministerul Dezvoltării precizează prin intermediul unui comunicat că proiectul finanţat vizează modernizarea şi reabilitarea drumului judeţean DJ 2111D, pe tronsonul: DN21 (Ştefan Vodă) - Libertatea - DN3B (Dichiseni) - km13+5000 - km 41+500, judeţul Călăraşi.

"Investiţia este finanţată prin PNDL - Subprogramul infrastructură la nivel judeţean - Domeniul construirea/modernizarea/reabilitarea drumurilor publice, clasificate şi încadrate în conformitate cu prevederile legale în vigoare ca drumuri judeţene, drumuri de interes local, respectiv drumuri comunale şi/sau drumuri publice din interiorul localităţilor", se menţionează în documentul citat.

Suma totală pe care Consiliul Local Călăraşi a accesat-o până în prezent, prin PNDL, este de peste 50 de milioane de euro.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb