PROIECT DE LEGE: Ţara noastră se va retrage din cele două bănci ruseşti în care este membră

G.D.
Bănci-Asigurări / 17 mai

Sursa foto: www.pixabay.com

Sursa foto: www.pixabay.com

România se va putea retrage din Banca Internaţională de Investiţii (BII) şi Banca Internaţională de Cooperare Economică (BICE), două bănci care au legături cu statul rus, potrivit a două proiecte de lege puse de Ministerul Finanţelor în transparenţă decizională, transmite Economedia.

România este membru al unei bănci fondate în anul 1970 de către fostele state comuniste pentru a finanţa operaţiunile CAER şi, deşi apartenenţa a fost pusă sub semnul întrebării de-a lungul timpului de numeroase ori, a fost nevoie de invazia Rusiei în Ucraina pentru ca ţara noastră să decidă într-un final să se retragă din această instituţie financiară cunoscută sub porecla "banca lui Putin".

De asemenea, România se va retrage din Banca Internaţională de Investiţii. Este vorba despre o bancă fondată în urmă cu mai bine de 50 de ani de către fostele state comuniste şi a cărei apartenenţe a fost pusă sub semnul întrebării de-a lungul timpului de numeroase ori. Acţiunea agresivă a Rusiei, care a lansat război în ţara vecină, Ucraina, a deschis calea înspre o altă posibilă mişcare, fiindcă România mai e membră într-o altă "bancă rusească". Este vorba despre Banca Internaţională de Cooperare Economică (BICE), instituţie financiară internaţională cu sediul la Moscova, Federaţia Rusă.

"Parlamentul României adoptă prezenta lege. Se denunţă Acordul interguvernamental privind înfiinţarea Băncii Internaţionale de Investiţii şi a Statutului acesteia, semnate la Moscova la 10 iulie 1970, şi Protocolul de modificare a Acordului privind înfiinţarea Băncii Internaţionale de Investiţii şi a Statutului acesteia, semnate la 10 iulie 1970 la Moscova, deschis spre semnare la 8 mai 2014 la Havana şi semnat de România la 1 iulie 2015 la Moscova", potrivit proiectului de lege.

"Se denunţă Convenţia privind decontările multilaterale în ruble transferabile şi organizarea Băncii Internationale de Colaborare Economică, încheiată la Moscova, la 22 octombrie 1963, şi Protocolul semnat la Moscova, la 18 decembrie 1990, de modificare a Convenţiei privind decontările multilaterale în ruble transferabile şi organizarea Băncii Internaţionale de Cooperare Economică, precum şi a Statutului acestei bănci", arată celălalt proiect de lege.

Ministerul Finanţelor transmite că eventualele cheltuieli privind retragerea din acţionariatul BII şi BICE, precum şi cele privind asistenţa tehnică şi juridică se vor asigura din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanţelor, "Acţiuni generale".

Banca Internaţională de Investiţii (BII) a fost fondată în anul 1970, la iniţiativa Uniunii Sovietice, cu scopul de a finanţa statele din Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER). Ea a fost gândită de Kremlin, la acea vreme, drept o contrapondere la instituţiile financiare occidentale, precum Banca Mondială, FMI şi Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Banca s-a prăbuşit şi ea după prăbuşirea URSS, solicitând Rusiei să o susţină până în 2012, când a fost demarat un plan de redresare.

De-a lungul timpului, unele state acum parte din Uniunea Europeană au renunţat la apartenenţa la BII, respectiv Ungaria şi Polonia, în anul 2000. Ungaria luase această decizie din cauza suspiciunilor cu privire la operaţiunile opace ale BII. Însă în mai 2015, pe fondul unei relaţii mai apropiate cu Rusia, premierul ungar Viktor Orban a decis să revină în BII. De altfel, Banca Internaţională de Investiţii şi-a stabilit sediul central la Budapesta, în 2019, după o solicitare a premierului Viktor Orban către preşedintele rus Vladimir Putin, ca parte a eforturilor sale de a face din Budapesta un centru financiar global.

Serbia a devenit cel mai nou membru al băncii, în decembrie 2021.

În prezent, acţionarii Băncii Internaţionale de Investiţii sunt: Bulgaria, Cuba, Cehia, Ungaria, Mongolia, România, Rusia, Serbia, Slovacia şi Vietnam.

BII insistă că nu este rusească, în ciuda faptului că Moscova controlează o participaţie de 47% la bancă.

Banca Internaţională de Investiţii a fost calificată de-a lungul timpului drept o bancă controversată. Din acest motiv, şi-a primit adesea porecle precum "banca lui Putin, "calul troian al lui Putin", "banca spionilor", "bancă rusă obscură".

Departamentul de stat al SUA a avertizat, la mutarea sediului IBB la Budapesta, că Rusia va folosi banca "pentru a-şi extinde influenţa malignă în Ungaria şi în regiune".

Banca nu este taxată în ţările membre şi beneficiază de o serie de imunităţi şi privilegii. De exemplu, statul maghiar nu poate să intre în clădire fără autorizaţie prealabilă, deoarece IIB beneficiază de un statut juridic similar cu misiunile diplomatice şi birourile organizaţiilor internaţionale. Autorităţile maghiare pot intra în clădire numai cu consimţământul explicit al Băncii, după regulile şi în condiţiile stabilite de Bancă.

Banca Internaţională de Cooperare economică e "punte între est şi vest", conform descrierii de pe site - BICE promovează integrarea între ţările din Est si Vest. Banca promovează schimburile comerciale externe, oferind clienţilor săi diferite servicii de cash management.

BICE, instituţie financiară înfiinţată în 1963, care operează sub un acord inter-guvernmental, e înregistrată la secretariatul ONU şi are doar opt ţări membre: Bulgaria, Vietnam, Mongolia, Polonia, Rusia, România, Slovacia, Cehia.

Banca are un capital de 400 de milioane de dolari, adică nesemnificativ la nivel mondial, ca instituţie financiară. BII are un capital de numai 424,87 milioane de euro. Spre comparaţie, capitalul social al Băncii Europene de Investiţii este de 248,8 miliarde de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
csalb.ro
BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

01 Iul. 2022
Euro (EUR)Euro4.9461
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7286
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9311
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7088
Gram de aur (XAU)Gram de aur273.0029

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro