Proiectele eligibile ale Clujului pentru finanţări SAPARD depăşesc 27 de milioane de euro

Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 16 ianuarie 2004

Un număr de 35 de proiecte, din 48 depuse de judeţul Cluj la Biroul Regional Satu Mare, au fost declarate eligibile pentru obţinerea de finanţări prin Programul SAPARD.

Potrivit şefului Serviciului Integrare Europeană din cadrul Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Rodica Gogonea, citată de Rompres, valoarea totală a proiectelor eligibile este de 27,4 milioane de euro. Unul dintre proiecte vizează canalizarea localităţii Aghireş Fabrici, finanţarea pe care o va primi fiind de 851.013 de euro. Alte patru consilii locale comunale au obţinut fonduri SAPARD pentru finanţarea unor proiecte care vizează canalizarea. Este vorba de comunele Apahida, Gilău, Căpuşu Mare şi Baişoara, valoarea totală a pro-iectelor fiind de aproape 4 mili-oane de euro.

Conform sursei citate, în cel mult două săptămîni urmează să se semneze contractul de finanţare pentru proiectul care se referă la construirea unui drum comunal în Baciu, valoarea totală eligibilă fiind de peste 900.000 de euro, urmînd apoi parafarea unui alt proiect pentru alimentarea cu apă a trei localităţi.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0887
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3702
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4644
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8578
Gram de aur (XAU)Gram de aur627.8925

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb