Proiectul de lege privind susţinerea admiterii României în programul Visa Waver este introdus în Senatul SUA

A.F.
Politică / 16 martie 2023

Proiectul de lege privind susţinerea admiterii României în programul Visa Waver este introdus în Senatul SUA

Proiectul de lege privind susţinerea admiterii României în programul Visa Waver este introdus în Senatul SUA

Doi senatori au introdus în Senatul SUA un proiect de lege care recomandă includerea României în programul Visa Waiver, anunţă Ambasada română la Washington, ambasadorul Andrei Muraru subliniind că demersul este cel mai puternic semnal legislativ pe care România îl primeşte din partea Statelor Unite pe acest dosar, conform News.ro.

"Senatorii americani Richard Durbin, numărul doi în eşalonul conducerii democrate din Senat şi Jeanne Shaheen, preşedintele Subcomitetului pentru Europa din cadrul Comitetului pentru Relaţii Externe al Senatului Statelor Unite, au introdus miercuri, 15 martie 2023, un proiect de lege care recomandă includerea României în programul Visa Waiver. Iniţiativa legislativă vine în continuarea unei vizite pe care cei doi senatori au efectuat-o luna trecută în România", anunţă azi Ambasada României la Washington.

"Proiectul de lege privind susţinerea admiterii României în programul Visa Waver este cel mai puternic semnal legislativ pe care România îl primeşte din partea Statelor Unite pe acest dosar. De asemenea, proiectul de lege subliniază în fapt nevoia de a accelera eforturile ambelor guverne, al SUA şi al României, de a face paşi concreţi în această direcţie. Nu în ultimul rând, iniţiativa senatorilor americani arată susţinerea şi încrederea de care se bucură România ca partener şi aliat strategic în regiunea Mării Negre" a declarat ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru.

"Intitulat «Romania Visa Waiver Act of 2023», proiectul de act normativ reprezintă un pas legislativ important care marchează sprijinul Senatului american în contextul eforturilor României de a deveni stat membru al acestui program. Proiectul de lege transmite un semnal politic important executivului american (Departamentul Securităţii Interne, care administrează programul Visa Waiver) privind desemnarea României ca stat participant. În acelaşi timp, Guvernul României este încurajat să intensifice eforturile de combatere a traficului de persoane şi de îndeplinire a criteriilor tehnice pentru admiterea în program, aşa cum sunt ele prevăzute în Legea americană a imigrării şi cetăţeniei. La momentul introducerii proiectului de lege pe agenda Senatului, cei doi senatori americani s-au referit la rolul important şi activ pe care România îl are în cadrul NATO şi al Uniunii Europene, subliniind relaţia apropiată de aliat puternic al Statelor Unite. Ei au apreciat de asemenea sprijinul generos acordat refugiaţilor ucraineni în contextul agresiunii brutale a Rusiei împotriva Ucrainei", precizează Ambasada României în SUA.

Urmare a vizitei în România la finalul lunii februarie şi a discuţiilor purtate cu prim ministrul Nicolae Ciucă, senatorii Durbin şi Shaheen au evocat necesitatea includerii României în programul Visa Waiver, ca recunoaştere a eforturilor continue de promovare a idealurilor democratice, de susţinere a valorilor transatlantice şi ca măsură de consolidare a relaţiilor româno-americane, menţionează reprezentanţa diplomatică.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5135
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2945
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9447
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.6265

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb