Prospecţiuni Bucureşti şi-a sporit de 12 ori profitul, în primul semestru

N.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 14 august 2009

Prospecţiuni Bucureşti (PRSN) a obţinut un profit net de 22,27 milioane lei (5,26 milioane euro) în primele şase luni ale acestui an, în creştere de 12 ori faţă de nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut, ca urmare a sporirii afacerilor cu 86%, a informat ieri compania.

În primul semestru al anului trecut, Prospecţiuni Bucureşti a avut un profit net de 1,84 milioane lei. Afacerile companiei au avansat cu 86%, în primele şase luni, la 106 milioane lei (25 milioane euro), după ce în intervalul echivalent al anului trecut acestea se cifrau la 56,87 milioane lei.

În intervalul ianuarie-iunie 2009, Prospecţiuni a atras venituri totale de 110,47 milioane lei (26,1 milioane euro), cu 82% mai mari decât cele din aceeaşi perioadă a anului trecut, de 60,7 milioane lei. Totodată, cheltuielile companiei au crescut, însă cu doar 43%, la 83,74 milioane lei (19,8 milioane euro), faţă de nivelul din primul semestru al anului trecut, de 58,4 milioane lei.

Compania estimează pentru acest an un profit net de 17,7 milioane lei, de aproape şase ori mai mare decât cel obţinut anul trecut, şi urmăreşte totodată să-şi sporească veniturile cu 44%, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat de acţionari.

Anterior, omul de afaceri Ovidiu Tender, acţionarul majoritar, anunţa că vrea să extindă activitatea Prospecţiuni Bucureşti (PRSN), prin deschiderea mai multor reprezentanţe în ţări din Orientul Mijlociu, printre care se numără Iran, Siria, Egipt, Maroc, Dubai, Turcia, Irak şi Libia. De asemenea, Prospecţiuni urma să se extindă în India, Trinidad, Ecuador, Namibia, Venezuel şi Mauritania.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5102
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7242
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0718
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.4767

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb