Protest la sediul companiei ADM Logistic din Bucureşti

T.T.
Companii /

Protest la sediul companiei ADM Logistic din Bucureşti

Angajaţii companiei North Star Shipping din portul Constanţa ar putea declanşa greva generală din 15 iulie dacă până atunci nu se va ajunge la o soluţie privind revendicările salariaţilor, se arată într-un comunicat al CNS Cartel Alfa.

Principalele nemulţumiri ale angajaţilor sunt condiţiile proaste de muncă din terminalele portuare, nivelul scăzut de salarizare şi discrepanţele de plată între salariaţi care desfăşoară aceeaşi muncă.

Potrivit sursei citate, compania a fost preluată în 2015 de firma americană ADM.

"În ultimii ani, conform declaraţiilor fiscale, compania a înregistrat un profit consistent, dar salariile şi condiţiile de muncă nu s-au îmbunătăţit. În data de 26 iunie a avut loc greva de avertisment la nivelul SC North Star Shipping, iar în data de 15 iulie va începe greva generală pe termen nelimitat dacă până atunci nu se ajunge la o soluţie privind revendicările salariaţilor", se precizează în comunicatul citat.

În aceste condiţii, miercuri, în intervalul orar 11:00 - 12:30, va avea loc o acţiune de protest la sediul din Bucureşti al ADM România Logistic SRL, acţiune la care vor participa aproximativ 100 de persoane, membri ai Sindicatului Portuar Român Unirea din cadrul SC North Star Shipping şi membri ai Federaţiei Sindicatelor Trans - Conex.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Apanova
Business Card
BTPay
e-distribuţie
Cotnari
daccaworking.ro
parmafood
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019

ENGLISH SECTION

more articles

Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS