Protestatarii din faţa sediului PSD băgaţi cu forţa în duba jandarmeriei în frunte cu Mălin Bot

Vlad Dobrea
Miscellanea / 8 ianuarie 2018

Protestatarii din faţa sediului PSD băgaţi cu forţa în duba jandarmeriei în frunte cu Mălin Bot

Actualizare 16:00 Jandarmeria: Persoanele din faţa sediului PSD conduse la secţie tulburau ordinea publică

Jandarmeria precizează că persoanele din faţa sediului PSD care au fost conduse la secţie tulburau ordinea publică întrucât aveau obiecte de amplificare a sunetului, iar protestul lor nu respecta condiţiile legale, respectiv declarare şi avizare.

Potrivit Jandarmeriei, în locul respectiv era avizată o altă activitate de protest al cărei organizator nu a fost de acord cu prezenţa celorlalte persoane şi a solicitat îndepărtarea lor din zonă.

"Patru persoane au fost conduse la secţia de poliţie în vederea sancţionării (persoanele care săvârşesc fapte contravenţionale care prin natura lor tulbură liniştea şi ordinea publică sunt îndepărtate din zonă)", mai precizează Jandarmeria.

----

Proteste în faţa sediului PSD, Bulevardul Kiseleff, cu hastagurile #nu cedăm, #protestăm.

Patru protestatari, printre care şi jurnalistul Mălin Bot, au fost ridicaţi de jandarmi din fata sediului PSD, unde are loc şedinţa Comitetului Executiv al partidului. Unul dintre ei a stat aproximativ jumătate de oră căţărat într-un copac, dar în cele din urmă a coborât şi a fost dus la secţie.

Protestatarii susţin că jandarmii fac abuz, că nu au dreptul să îi ducă cu forţa la secţie, în condiţiile în care s-au legitimat.

Atunci când jandarmii l-au luat pe sus pe Mălin Bot, acesta s-a prins de un stâlp de fier, care a ieşit din pământ.

La această oră, şedinţa Comitetului Executiv al PSD este în curs de desfăşurare.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb