PSD va iniţia o moţiune simplă împotriva Elenei Udrea, acuzată că favorizează doar "proiectele portocalii"

F.A.
Politică / 26 martie 2010

Grupul parlamentar PSD din Senat va iniţia o moţiune simplă privind dezvoltarea regională şi modul de folosire a fondurilor europene în dezvoltarea teritorială a României pentru că sunt promovate doar proiectele iniţiate de primari PDL sau de oameni "care împărtăşesc culoarea portocalie, a anunţat, astăzi, senatorul PSD de Suceava, Gavril Mîrza, potrivit Antena 3.

"Numai cei care împărtăşesc culoarea portocalie sunt merituoşi şi li se promovează proiectele", a afirmat liderul PSD Suceava.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Ma intreb cata nesimtire poate exista intr-un pesedist care propune o astfel de motiune, de parca nu se stie foarte clar ca politicienii vor sa ajunga la putere pentru a putea incalca normele eticii fara a fi pedepsiti. Si pesedistii au facut la fel cand au fost la putere si tot la fel vor face si urmatorii "puternici" in vecii vecilor.

    Nici un politician nu vrea sa ajunga la putere doar pentru salariul de ministru, parlamentar, secretar de stat sau membru in comitete si comitii, ci pentru a putea incalca legea folosind informatii secrete de serviciu in interes privat sau influentand deciziile politice in scop propriu. 

    Poporul roman e animat de aceleasi dorinte si aproape toti ar face la fel daca ar ajunge vre-odata la putere, asa ca ii considera fraieri, tampiti sau prosti tocmai pe cei care au fost la putere dar nu s-au ales cu suficienta avere in plus. 

    PSD-ul nu are altceva de facut si isi pierde vremea incercand sa-i stice imaginea Elenei Udrea. Dar acest lucru este aproape imposibil CU totii vedem ce treaba buna face in calitate de ministru al turismului.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “

Ziarul BURSA

11 noiembrie
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8052
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3946
Gram de aur (XAU)Gram de aur624.0791

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb