Putin îl felicită pe Macron pentru victoria în alegerile prezidenţiale

G.D.
Internaţional / 25 aprilie 2022

Putin îl felicită pe Macron pentru victoria în alegerile prezidenţiale

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a transmis omologului său francez Emmanuel Macron un mesaj de felicitare pentru victoria în alegerile prezidenţiale de ieri, potrivit agenţiilor de presă ruse care citează Kremlinul, informează Hotnews.

Emmanuel Macron a fost unul dintre liderii europeni care a ţinut legătură cu preşedintele rus după ce acesta a dispus declanşarea "operaţiunii militare speciale" din Ucraina. Macron a vorbit la telefon de mai multe ori cu Putin, după ce făcuse şi o vizită la Moscova, fără niciun rezultat din perpectiva încetării agresiunii militare a Rusiei.

Pe de altă parte, este de subliniat că Macron a câştigat categoric al doilea mandat de preşedinte al republicii în faţa reprezentantei extremei-drepte Marine Le Pen care este considerată o apropiată a lui Vladimir Putin.

În ciuda eforturilor lui Marine Le Pen de a se distanţa de Putin pe ultima sută de metri, subiectul a fost şi una dintre principalele teme de atac în campania electorală, Macron presând-o să dea explicaţii în legătură cu finanţarea partidului ei de către Moscova.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb