Putin, pregătit pentru o întâlnire cu Trump

V.D.
Internaţional / 10 iunie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Vladimir Putin este pregătit pentru o întâlnire faţă în faţă cu preşedintele SUA Donald Trump, odată ce Washingtonul dă undă verde, a declarat astăzi preşedintele rus, citat de DPA.

"Întâlnirea poate avea loc în funcţie de cât de repede sunt pregătite Statele Unite", a spus Putin într-o deplasare în China, potrivit agenţiei ruse TASS.

Preşedintele rus a adăugat că multe state şi-au exprimat interesul de a găzdui întâlnirea, inclusiv Austria.

Ar fi prima întâlnire bilaterală dintre cele două ţări de când Trump se află în Biroul Oval. Trump şi Putin au vorbit doar când s-au întâlnit la diverse conferinţe majore.

Trump a făcut referire în repetate rânduri la legături strânse cu Rusia, inclusiv recent când a susţinut ca Grupul celor şapte (G7) al celor mai puternice naţiuni industrializate să reintegreze Rusia în "club". Dar tensiuni între Moscova şi Washington au apărut în timpul mandatului său, în special din cauza acuzaţiilor de implicare a Rusiei în alegerile prezidenţiale americane din 2016.

Sugestia lui Trump de a invita în G7 Rusia, care a fost exclusă de grup în 2014 ca urmare a anexării pensinsulei Crimeea, a reprezentat una dintre multele probleme care au făcut ca Statele Unite să se desprindă de aliaţii săi tradiţionali la recent încheiatul summit de la Malbaie, Canada.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb