Putin ridică interdicţia zborurilor charter spre Egipt, după şase ani de la suspendarea lor

G.B
Internaţional / 8 iulie 2021

Putin ridică interdicţia zborurilor charter spre Egipt, după şase ani de la suspendarea lor

Preşedintele rus Vladimir Putin a aprobat astăzi reluarea zborurilor charter spre Egipt, după şase ani de la suspendarea lor din raţiuni de securitate naţională în urma prăbuşirii unui avion, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Zborurile au fost stopate după ce un avion Metrojet cu turişti ruşi la bord, care reveneau de la Sharm el-Sheikh la Sankt-Petersburg, s-a prăbuşit în peninsula Sinai în octombrie 2015. Au murit atunci 224 de persoane.

Rusia a concluzionat că avionul a fost distrus de o bombă plasată la bordul aeronavei. O grupare afiliată organizaţiei jihadiste Stat Islamic a revendicat atentatul.

Decretul lui Putin de ridicare a interdicţiei va fi o 'gură de oxigen' pentru staţiunile egiptene Sharm el-Sheikh şi Hurghada, care în trecut atrăgeau un mare număr de turişti ruşi.

Reluarea tuturor zborurilor între cele două ţări a fost convenită în aprilie, într-o discuţie telefonică între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său egiptean Abdel Fattah al-Sisi, informa la acea vreme preşedinţia de la Cairo.

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2348
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5974
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6297
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1215
Gram de aur (XAU)Gram de aur599.5279

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb