Putin şi Obama au discutat la summitul APEC, de la Lima

Ionuţ Stănescu
Internaţional / 21 noiembrie 2016

Vladimir Putin

Vladimir Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Barack Obama au avut o scurtă întrevedere, duminică, la Lima, în marja Forumului de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC), a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, informează AFP.

Cei doi s-au salutat la începutul reuniunii şi au discutat câteva minute", a declarat Peskov, fără a oferi alte detalii, scrie Agerpres. Potrivit Casei Albe, preşedintele Barack Obama i-a spus omologului său rus că Moscova trebuie să-şi respecte angajamentele prevăzute de acordul de la Minsk.

Totodată, liderul de la Casa Albă i-a spus lui Vladimir Putin în cadrul discuţiei de la Lima că miniştrii de externe ai celor două ţări trebuie să continue iniţiativele pentru reducerea violenţelor din Siria.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3408
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7795
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8417
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4015
Gram de aur (XAU)Gram de aur624.9110

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb