PwC România: "Volumul şi valoarea tranzacţiilor finalizate anul trecut au înregistrat cele mai mici cifre din ultimii trei ani"

T.B.
Companii / 14 martie

PwC România: "Volumul şi valoarea tranzacţiilor finalizate anul trecut au înregistrat cele mai mici cifre din ultimii trei ani"

Piaţa de fuziuni şi achiziţii din România a înregistrat anul trecut 189 de tranzacţii finalizate, cu o valoare de 4,3 miliarde de euro, în scădere cu circa 20% faţă de 2022, când ajunsese la 5,2 miliarde de euro, potrivit unei analize realizate de PwC România, se arată într-un comunicat al companiei, remis redacţiei. Rezultatul de anul trecut a fost susţinut în mare parte de tranzacţia prin care grupul elen PPC a cumpărat Enel România, tranzacţie în valoare de 1,3 miliarde euro, conform sursei.

În cazul în care sunt luate în considerare atât tranzacţiile finalizate, cât şi cele semnate dar nefinalizate, anul trecut s-au înregistrat 241 de deal-uri, cu o valoare totală de 7,7 miliarde euro. Multe dintre tranzacţiile semnate anul trecut au fost anunţate însă în ultimul trimestru, urmând să fie finalizate în acest an, precum achiziţia de peste un miliard de euro a reţelei Profi de către Mega Image sau a Alpha Bank de către Unicredit, transmite compania.

Potrivit comunicatului, "Primul trimestru din 2024 dă semne că acest an ar putea deveni unul foarte bun pentru piaţa de fuziuni şi achiziţii din România. Tranzacţii mari sunt deja semnate şi ne aşteptăm să fie încheiate în prima jumătate a acestui an, iar alte tranzacţii medii şi mici au fost anunţate. Fuziunile şi achiziţiile rămân un instrument strategic pentru dezvoltarea şi creşterea companiilor, în contextul presiunilor din partea concurenţei, a noilor tehnologii şi a schimbărilor climatice. Vedem că directorii generali din România iau tot mai mult în considerare opţiunea iniţierii unor tranzacţii. Potrivit rezultatelor sondajului nostru CEO Survey 2024, patru din zece (41%) CEO din România au în vedere o tranzacţie în următorii trei ani", a declarat Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC România.

Pe piaţa românească au avut loc opt tranzacţii foarte mari, în această categorie fiind încadrate cele care depăşesc 100 milioane euro. Totuşi ultimii ani au adus şi câteva tranzacţii de peste un miliard euro, relatează sursa citată.

Conform datelor companiei, "Dacă numărul de tranzacţii a scăzut, observăm că valoarea medie a unei tranzacţii este mai mare decât în anul anterior. România este reconfirmată pentru al patrulea an la rând o piaţă în care se fac tranzacţii de peste un miliard euro: CEZ în 2020, tranzacţia în două etape care implică achiziţia Neptun Deep de către Romgaz în 2021 şi 2022, Enel în 2023. Fără tranzacţia de peste un miliard euro cu Enel, piaţa locală din 2023 ar fi atins 3,1 miliarde euro. De remarcat este că 70% din numărul de tranzacţii şi 80% din valoarea acestora provine din tranzacţiile cu jucători strategici în calitate de cumpărători. Vedem totuşi o activitate în creştere a fondurilor de investiţii, şi a companiilor antreprenoriale care fac tranzacţii, cu precădere în domeniul IT", a declarat George Ureche, Director şi Liderul de M&A al PwC România.

Valoarea medie a unei tranzacţii a fost anul trecut de 23 milioane euro, aceasta fiind cea mai mare valoare medie înregistrată din 2020 până în prezent. Sectoarele IT&C, bunuri de consum, produse şi servicii industriale au înregistrat o creştere semnificativă a valorii medii a tranzacţiilor. Valoarea medie a unei tranzacţii realizate de investitori strategici a fost de 25 milioane euro, în timp ce valoarea medie a unei tranzacţii realizate de fondurile de investiţii a fost la un nivel mai redus, informează sursa menţionată.

Segmentul de tranzacţii de peste 5 milioane euro rămâne în continuare unul efervescent, cu aproximativ 51% din numărul total de tranzacţii încheiate, ceea ce indică faptul că există încă loc pentru consolidare şi investiţii de capital de risc, transmite sursa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
APA NOVA
e-infra.ro
eximbank.ro
digi.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Iun. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6464
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2078
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8855
Gram de aur (XAU)Gram de aur346.6329

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb