Qualinest lansează trei module de cursuri în IT

S.B.
Companii / 10 iunie 2021

Qualinest lansează trei module de cursuri în IT

În contextul unei cereri tot mai ridicate pentru servicii de testare software şi pentru personal specializat, Qualinest, compania de consultanţă în domeniul testării software lansează trei module de cursuri dedicate celor care fie vor să înceapă o carieră în domeniu, fie vor să se supra-specializeze, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Cele trei module includ (i) software testing fundamentals, (ii) test automation with Java fundamentals şi (iii) API testing and API test automation.

Cursurile pun accentul pe câştigarea de experienţă practică, astfel încât 60% din structura cursului este dedicată practicii supervizate pe aplicaţii reale. Cursurile sunt predate online, în timp real în limba engleză, de către specialişti cu peste 15 ani de experienţă în domeniu, printre care şi Sabina Amaricăi, fondatorul Qualinest.

"Este cunoscut faptul că în industria de testare software există un deficit de capital uman foarte bine pregătit. Odată cu creşterea acestei pieţe, va creşte şi cererea pentru profesionişti în domeniu. În experienţa noastră am observat că foarte multe proiecte sunt încetinite pentru că nu există o unitate a cunoştinţelor la nivel de echipa. O altă cauza este lipsa personalului specializat. O strategie puternică de training şi perfecţionare este cheia unui echipe consolidate şi a unui proiect de succes", a declarat Sabina Amaricăi.

Sabina este un arhitect de testare software, cunoscută pentru expertiza sa în dezvoltarea instrumentelor de automatizare a testelor şi a instrumentelor de testare a performanţei. Cu peste 15 ani de experienţă, a lucrat pentru unele dintre cele mai mari companii în domeniul bancar, serviciilor financiare şi IT, inclusiv Mastercard şi IBM. În 2018, a înfiinţat Qualinest, o companie de consultanţă în domeniul testării software, care acoperă proiecte la nivel mondial.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb