Scumpirea carburanţilor pune din nou presiune pe sectorul logistic şi, în special, pe transportul rutier, unde combustibilul rămâne una dintre cele mai importante componente ale costurilor operaţionale, însă impactul direct asupra preţului final al produselor rămâne, în cele mai multe cazuri, relativ redus, potrivit unei analize realizate de Raben România şi remise redacţiei.
Conform companiei, tensiunile din jurul Iranului şi riscurile privind traficul prin Strâmtoarea Ormuz au readus piaţa petrolului într-o zonă de volatilitate accentuată, cu efecte rapide asupra preţurilor carburanţilor. Pentru România, acest context s-a tradus prin scumpiri la pompă şi printr-o presiune suplimentară asupra costurilor de transport, arată analiza.
Potrivit sursei citate, preţul combustibilului a depăşit în unele cazuri pragul de 10 lei/litru, după o creştere de peste 2,2 lei/litru în aproximativ 60 de zile, una dintre cele mai rapide scumpiri din ultimii ani.
„Similar cu pandemia, piaţa reacţionează la incertitudine, dar viteza actuală de propagare este mult mai mare. În structura tehnică a costurilor de transport în industria logistică, combustibilul este componenta dominantă. De aceea, creşterea de peste 2 lei pe litru de la începutul anului (o majorare de aproape 30%), are un impact mare asupra costurilor operaţionale şi impune reacţii rapide din partea industriei, astfel încât tarifele să rămână aliniate la realitatea pieţei”, a declarat Cătălina Zamfir, Manager Transport International la Raben România, citată în analiză.
• Companiile de transport îşi ajustează mai des tarifele
În acest context, companiile de logistică au început să aplice mai frecvent măsuri de ajustare a tarifelor, utilizate în perioade de volatilitate accentuată a costurilor, potrivit analizei.
Printre acestea se numără actualizarea tarifelor în funcţie de creşterea costurilor reale, trecerea de la indexări trimestriale sau lunare la indexări săptămânale, precum şi recalibrarea formulelor de calcul astfel încât acestea să reflecte mai fidel preţurile curente ale carburanţilor, mai notează sursa citată.
Conform companiei, aceste reacţii sunt utilizate pentru a menţine o corelaţie între costurile reale suportate de operatorii de transport şi tarifele facturate către clienţi.
Raben România arată că, în medie, combustibilul reprezintă aproximativ 35% din costul total al transportului rutier, ceea ce îl transformă într-una dintre cele mai sensibile componente operaţionale. În acest context, orice variaţie bruscă a preţului se reflectă direct în costul pe kilometru şi afectează inclusiv planificarea transportului, distribuţia şi eficienţa operaţională de-a lungul întregului flux logistic, conform aceleiaşi surse.
Potrivit analizei, transportul rutier susţine aprovizionarea retailului, producţia industrială şi lanţurile alimentare, iar aproximativ 85% din bunurile de consum din Europa ajung la consumatorul final prin transport rutier. Din acest motiv, volatilitatea preţului combustibilului afectează întregul ecosistem logistic, de la distribuţie şi depozitare până la fluxurile de aprovizionare ale companiilor din producţie şi retail, mai notează sursa citată.
• Impactul asupra preţurilor de la raft este mai redus decât în transport
Cu toate acestea, efectele scumpirii carburanţilor nu sunt resimţite uniform în toate sectoarele economice, subliniază compania. Dacă pentru transportatori impactul este direct şi imediat, în alte domenii acesta se transmite gradual şi depinde de structura costurilor şi de capacitatea companiilor de a absorbi temporar o parte din scumpiri, potrivit Raben România.
Potrivit analizei Raben, creşterea preţului motorinei poate duce la o majorare a costurilor de transport cu 8% până la 15%, însă influenţa asupra preţului final al produselor este, în general, mai limitată.
Compania explică acest lucru prin faptul că transportul reprezintă, în medie, doar 5% până la 10% din preţul final al unui produs, chiar dacă logistica este esenţială pentru funcţionarea economiei.
Ca exemplu, analiza arată că, în cazul unui produs cu preţul de 20 de lei, dacă transportul are o pondere de 8% în preţul final, costul aferent transportului este de 1,6 lei. În ipoteza în care acest cost de transport creşte cu 12%, impactul asupra preţului final al produsului ar fi de aproximativ 0,19 lei, ceea ce ar duce preţul de la 20 de lei la circa 20,19 lei, potrivit Raben România.
„Acest calcul arată că o scumpire abruptă a combustibilului nu justifică, prin ea însăşi, creşteri substanţiale ale preţurilor produselor la raft. Dacă apar majorări mai ample, acestea sunt explicate mai degrabă prin alţi factori, precum energia, materiile prime sau costurile operaţionale ale producătorilor”, a mai declarat Cătălina Zamfir, potrivit sursei citate.




















































Opinia Cititorului