Radu Golban a depus o plângere la CNCD împotriva Universităţii de Vest din Timişoara

F. A.
Miscellanea / 29 iulie 2013

Economistul Radu Golban a depus o plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva Universităţii de Vest din Timişoara, potrivit surselor de presă.

Domnia sa a declarat că şeful Departamentului Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, Alexandru Jadaneant, i-a refuzat să mai ţină cursuri la Universitate, întrucât activitatea publicistică a domniei sa ar aduce atingeri Germaniei.

"Vă pun în vedere că niciodată nu am vorbit la cursuri despre activitatea mea publicistică şi că am respectat cu stricteţe programa cursurilor, primind întotdeauna din partea studenţilor cele mai bune calificative. De asemenea, articolele şi cărţile pe care le-am publicat se bucură de un număr mare de cititori şi sunt în limitele dreptului meu la opinie", se arată în scrisoarea trimisă CNCD.

Golban a mai precizat că încetarea raporturilor de muncă pe motiv că opinia subsemnatului este împotriva "intereselor Germaniei" contravine prevederilor art. 1 alin. 2 pct. (viii) din Ordonanţa 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb