RADU GRAŢIAN GHEŢEA, CEC BANK:"Lucrurile încep să se dezmorţească, se reia creditarea"

Vlad Pîrvu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 07 mai 2014

"Lucrurile încep să se dezmorţească, se reia creditarea"

"Nu ştiu dacă s-a renunţat sau nu la ideea schimbării mele"

"Nu respingem ideea falimentului personal"

"CEC Bank a înregistrat un profit brut de 56,2 milioane de lei, în 2013"

Lucrurile încep să se dezmorţească în sistemul bancar, creditarea atingând un nivel mai ridicat în prima treime a acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank. Domnia sa a declarat: "În perioada ianuarie - aprilie 2014, am constatat că, pe segmentul creditelor acordate persoanelor fizice, avem o creştere, comparativă cu perioada similară a anului trecut, de 15% în ceea ce priveşte numărul acestora, şi de 56% referitor la volumul lor. De asemenea, creditele acordate persoanelor juridice au crescut şi ele cu 22% în volum, faţă de primele patru luni din 2013. Potrivit guvernatorului Mugur Isărescu şi evoluţiei pieţei, lucrurile încep să se dezmorţească. Se reia creditarea. De mult nu am mai vorbit de creşteri de două cifre. În prima treime a anului, semnele sunt bune".

De asemenea, domnia sa a făcut referiri şi la o nouă reglementare europeană din domeniu: "Există o recomandare europeană care spune ca prezentarea creditelor neperformante de către băncile din UE să fie unitară.

Toate sistemele bancare din UE vor trebui să prezinte o cifră calculată identic".

Preşedintele instituţiei bancare a făcut referire şi la eventuala sa schimbare din funcţia pe care o deţine: "Nu ştiu dacă s-a renunţat sau nu la ideea schimbării mele. Acţionarul decide aceste lucruri, nicidecum conducerea băncii", a specificat domnia sa.

Totodată, Radu Gheţea a declarat că nu respinge ideea falimentului personal şi că doreşte ca legea să fie făcută "de o manieră astfel încât să nu se creeze inechităţi sau hazard moral", respingând, în acelaşi timp, ideea rambursării creditelor în valută la cursul de schimb dupa care s-a făcut creditul iniţial.

Radu Gheţea a mai declarat că în perioada de când România a intrat în UE, valoarea terenului agricol a crescut exponenţial: "Solicitări de credite au fost destul de multe. Există fenomenul ca valoarea terenului agricol să crească, din câte ştiu, a ajuns chiar la 6.000 de euro pe hectar. Dar nu putem spune că avem acelaşi ritm de solicitare ca la creditele de subvenţii. Discuţiile din jurul cazului Nana au stârnit curiozitatea în jurul acestora".

CEC Bank îşi menţine locul 5 în piaţă, din punct de vedere al activelor

Profitul brut înregistrat de companie anul trecut a atins 56,2 milioane de lei, în creştere comparativ cu cel înregistrat în 2012 (33,5 milioane de lei). Totodată, potrivit oficialilor băncii, anul trecut, provizioanele au reprezentat 511 milioane de lei. Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor (AGEA) din data de 29 aprilie, anul curent, a hotărât ca profitul net al anului 2013, în sumă de peste 39 de milioane de lei, să fie utilizat pentru majorarea capitalului social al CEC, care, în acest fel, ajunge la suma de 1.163.462.900 de lei. "Creştem capitalul social numai prin intermediul profiturilor, nu aducem bani în plus", a specificat Radu Gheţea, care a mai spus că în viitor misiunea va rămâne aceeaşi, conformă cu strategia: "Ne concentrăm cu precădere pe finanţarea IMM-urilor, agriculturii şi administraţiei locale", a afirmat domnia sa.

Activele băncii s-au menţinut, la finalul anului trecut, la aceeaşi valoare cu finalul anului 2012, adică 26,9 miliarde de lei, ocupând locul cinci în sistemul bancar românesc, cu o cotă de piaţă de 7,43%. "Banca, în anul 2013, nu a mai făcut operaţiuni cu titluri. Ajunsesem la un prag care nu ne mai permitea să achiziţionăm titluri noi. Ne-am propus să rămânem la un nivel constant şi asta s-a întâmplat. În schimb, creditarea a crescut. De asemenea, cota de piaţă a crescut şi ea un pic, asta arătând că în piaţă se întâmplă unele lucruri. Banca are un parcurs bun, întrucât a crescut de la un la altul, consolidându-şi locul cinci în piaţă", a explicat preşedintele CEC Bank, Radu Graţian Gheţea.

Referitor la structura depozitelor în anul 2013, oficialii CEC Bank au subliniat creşterea ponderii celor provenite de la persoanele juridice. Depozitele totale au crescut, anul trecut, cu 10%, acest lucru bazându-se, în principal, pe creşterea depozitelor atrase de la persoanele juridice. "Clienţii noştri au avut o atitudine pozitivă anul trecut. Încrederea în CEC a fost întotdeauna peste nivelul încrederii în sistemul bancar românesc. Ea se câştigă foarte greu şi se pierde uşor", a afirmat domnul Gheţea.

Structura portofoliului de credite acordate de CEC Bank a ajuns, anul trecut, la 4,1 miliarde de lei pentru persoanele fizice şi dublu pentru cele juridice (8,2 miliarde de lei). "Portofoliul de credite acordate persoanelor juridice a crescut cu 8% anul trecut, în vreme ce în sistemul bancar a fost înregistrat un recul de -3%", a declarat preşedintele CEC, care a subliniat faptul că ponderea şi valoarea creditelor acordate persoanelor fizice este din ce în ce mai mică, aceasta ajungând de la 4,6 miliarde de lei în 2011, la 4,4 miliarde în 2012 şi 4,1 miliarde, anul trecut. Referitor la structura soldului de credite, CEC Bank a anunţat că, anul trecut, pentru administraţiile publice s-au alocat 1,1 miliarde de lei (comparativ cu 955 milioane, în 2012), pentru persoanele fizice (inclusiv carduri) s-au repartizat 4,1 miliarde de lei (comparativ cu 4,37 miliarde de lei, în 2012), în vreme ce pentru IMM-uri şi corporaţii au fost alocaţi peste 7 miliarde de lei, faţă de cele 6,6 miliarde, din 2012. Astfel, valoarea brută totală a creditelor acordate de bancă în 2013 a fost de 12,3 miliarde de lei, în creştere faţă de cele 11,9 miliarde de lei cât s-au înregistrat în anul precedent. Radu Gheţea a spus: "Suntem o bancă care acordă multe credite pe termen scurt, în special în sectorul agricol. Avem un apetit mai ridicat la creditare decât întregul sistem bancar. Din anul 2008, banca s-a rupt de sistem, având o creştere mai rapidă. Dacă, în 2006, 20% dintre credite erau acordate pentru persoanele juridice, astăzi am ajuns la 57%". Totodată, domnia sa a ţinut să precizeze că structura portofoliului de credite acordate persoanelor juridice, în funcţie de activităţi, este echilibrată şi diversă, industria deţinând 27% din total, agricultura 18%, în timp ce comerţul şi administraţia publică fiecare deţin câte 13%. Domnul Gheţea a precizat: "Am auzit multe idei conform cărora ar fi fost mai bine să fim o bancă specializată pe anumite nişe. În opinia mea, banca de nişă nu este, cel puţin în acest moment, cel mai bun model de bancă. Gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat în 2007, 2008, dacă nu ne transformam în bancă comercială. CEC a reuşit să răspundă prezent la chemările pieţei şi s-a orientat în funcţie de ceea ce se cere". Conform reprezentanţilor băncii, în 2013 s-au acordat 21.349 de credite noi pentru persoanele juridice, cu o valoare totală de 2,7 miliarde de lei. De asemenea, CEC Bank a finanţat, până la sfârşitul anului trecut, 21.886 de proiecte eligibile pentru accesarea fondurilor europene, pentru care valoarea însumată se ridică la 7,3 miliarde de lei.

Radu Gheţea a făcut precizări şi cu privire la restructurarea creditelor: "În ultimii 5-6 ani, fenomenul de incapacitate de plată a fost unul deosebit. Ne-am confruntat cu multe situaţii în care clienţii nu au mai putut face faţă plăţilor. Suntem adepţii restructurării creditelor, executările silite nu aduc niciun beneficiu nimănui. Nu mai puţin de 19,2% din portofoliul de credite a fost restructurat. Le-am dat o gură de oxigen clienţilor noştri", a explicat conducătorul CEC Bank. Potrivit datelor oferite de bancă, 10,7% din portofoliul de credite acordate persoanelor fizice a fost restructurat (4.334 de credite, cu o valoare de 439 de milioane de lei), în timp ce la persoanele juridice au fost restructurate 23,5% dintre cele acordate.

Numărul de carduri active CEC Bank a depăşit, anul trecut, totalul de 1 milion, în urmă cu doi ani numărul acestora fiind de 983.000. Numărul clienţilor băncii, la finalul anului trecut, a fost de 147.000 de persoane juridice şi 3,4 milioane de persoane fizice. Totodată, numărul salariaţilor CEC Bank, la finalul anului trecut, a fost de 6233, în scădere faţă de 2012, când acest total se ridica la 6289 de persoane. De asemenea, numărul unităţilor a ajuns de la 1128, în 2012, la 1091, anul trecut, dintre acestea fiind modernizate 878.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Sistemul bancar după un an de pandemie”
Dtlawyers
BTPay
Allview
Stiri Locale
AAGES

Curs valutar BNR

24 Iun. 2021
Euro (EUR)Euro4.9242
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1233
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4890
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7569
Gram de aur (XAU)Gram de aur236.1626

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
piperea.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
energynomics.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro