Marele câştig al transformării digitale este că cetăţenii devin participanţi activi la economie, a spus astăzi Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, în cadrul Forumului ”Finanţe Digitale în Europa Centrală şi de Est”, organizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară în colaborare cu Institutul de Studii Financiare.
Radu Hanga a afirmat: ”Din perspectiva pieţei de capital, digitalizarea este despre acces. Despre capacitatea unui număr cât mai mare de români de a participa la dezvoltarea economiei, de a economisi mai eficient şi de a deveni investitori. În ultimii ani, piaţa de capital din România a trecut printr-o transformare profundă. Astăzi vedem o schimbare fundamentală a modului în care românii interacţionează cu bursa, iar tehnologia este parte a acestei schimbări. Dacă în trecut deschiderea unui fond de investiţii presupunea deplasări, documente, hârtii şi procese complicate, astăzi investiţiile sunt în principal în zona digitală. Vedem brokeri şi bănci care investesc masiv în tehnologie şi în experienţa utilizatorului. Vedem intermediari care aduc bursa direct în aplicaţiile mobile pe care milioane de români le folosesc zilnic. Vedem o piaţă care trece de la formulare şi procese tradiţionale către ecosisteme digitale integrate. Practic, tranzacţionarea la bursă devine o funcţionalitate tot mai accesibilă, inclusiv pe telefoanele mobile”.
Preşedintele BVB a adăugat: ”Această revoluţie şi evoluţie nu este întâmplătoare; este un proces pentru că beneficiem de o combinaţie de factori care favorizează această tranziţie bazată pe inovaţie: avem un reglementator deschis la dialog - Autoritatea de Supraveghere Financiară, avem Bursa de Valori Bucureşti cu o infrastructură modernă şi flexibilă şi avem un sector al intermediarilor competitiv, format atât din brokeri independenţi, cât şi din instituţii bancare care investesc consistent în servicii digitale. Ca efect al creşterii accesibilităţii şi vizibilităţii pieţei, în primele nouă luni ale acestui an, primele poziţii în topul intermediarilor din punct de vedere al volumelor tranzacţionate le ocupă jucători care ţintesc piaţa retail. BT Capital Partners, parte a Grupului Financiar Banca Transilvania, ce deţinea 27% din piaţă din punct de vedere al tranzacţionării, cu peste 22 de miliarde de lei, şi Tradeville, de asemenea, un broker axat în principal pe piaţa de retail, ce avea o cotă de aproximativ 16%, respectiv peste 13 miliarde de lei tranzacţionaţi”.
Ritmul foarte accelerat de creştere a numărului de conturi arată că accesibilitatea pieţei se îmbunătăţeşte, a punctat Radu Hanga, completând: ”Faptul că am trecut de la 53.000 de conturi deschise la începutul anului 2020 la aproape 350.000 în trimestrul al treilea al acestui an, cu o creştere anuală a numărului de conturi de 20-25%, spune multe despre dinamica acestei pieţe”.
De asemenea, diversitatea din piaţa intermediarilor este esenţială, a mai subliniat preşedintele BVB, deoarece o interacţiune mai eficientă cu ecosistemul antreprenorial local, aducerea mai multor companii la bursă şi menţinerea contactului cu toată gama de investitori (retail local, instituţionali locali şi străini). ”Competiţia stimulează inovaţia, care aduce servicii mai bune şi mai mulţi investitori către piaţă”, a afirmat Radu Hanga.
Digitalizarea creează premisele îmbunătăţirii educaţiei financiare, a punctat preşedintele operatorului pieţei noastre de capital, adăugând că cea mai eficientă educaţie financiară nu are loc în sala de curs, ci apare atunci când facem primul pas, când putem investi simplu, cu sume mici, urmărind evoluţia investiţiilor şi înţelegând sistemul, fiind parte din el.
”Marele câştig al acestei transformări digitale este că cetăţenii devin participanţi activi la economie. Nu este vorba doar despre accelerarea proceselor, ci şi despre faptul că tot mai mulţi români au şansa de a face trecerea de la statutul de persoane care economisesc la cel de investitori. O societate cu un număr mare de investitori este o societate caracterizată printr-o responsabilitate financiară mai mare, mai mult capital disponibil pentru companii şi perspective mai bune de dezvoltare economică”, a conchis preşedintele BVB.



























































1. Devin o laye
(mesaj trimis de anonim în data de 12.11.2026, 19:47)
Devin o laye. Mergeti in comune si sate sa vedeti cum arata digitalizarea. Daca le mai iei si primaria din sat raman ca aia izolati din muntii Apuseni care coboara in vale numa cand trece iarna.