Radu Hanga s-a retras din Consiliul SIF Oltenia

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 06 mai 2020

Radu Hanga

Radu Hanga

"Cred că orice companie trebuie să respecte legea şi dreptul acţionarilor de a decide", ne-a spus preşedintele BVB

Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), s-a retras din board-ul SIF Oltenia (SIF5), domnia sa înaintându-şi demisia din funcţia de membru neexecutiv al Consiliului de Administraţie al SIF-ului, începând cu data de 4 mai, se arată într-un comunicat al societăţii remis, ieri, operatorului pieţei noastre de capital.

Conflictul de la SIF Oltenia a escaladat săptămâna trecută, chiar la adunarea acţionarilor de bilanţ, după ce o serie de investitori ai societăţii, între care reprezentanţii SIF Banat-Crişana (SIF1) şi SIF Muntenia (SIF4), precum şi cel al fondurilor Certinvest (care solicitaseră anterior completarea ordinii de zi a AGA cu o serie de puncte privind atragerea răspunderii şi revocarea a patru administratori ai SIF5 în frunte cu Tudor Ciurezu), nu au reuşit să intre în sediul societăţii, pe motivul că deja votaseră prin corespondenţă.

Astfel, au avut loc două adunări separate ale acţionarilor, cu hotărâri diferite, context în care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a suspendat de la tranzacţionare acţiunile SIF5 până la clarificarea situaţiei existente, dar nu mai mult de zece zile de la data suspendării.

Radu Hanga, ne-a transmis: "Am mers la AGA deşi ne aflam în plină pandemie, la solicitarea expresă a unor acţionari, şi în semn de respect pentru toţi acţionarii SIF Oltenia. Cred că orice companie trebuie să respecte legea şi dreptul acţionarilor de a decide, este o condiţie esenţială dacă vrem ca piaţa noastră de capital să se dezvolte şi să aibă un viitor. Focusul meu este dezvoltarea Bursei de Valori Bucureşti iar în condiţiile date, poziţia pe care o deţin la BVB a devenit incompatibilă cu cea de la Craiova".

Practic, în ceea ce priveşte adunarea acţionarilor SIF Oltenia ce a avut loc în sediul societăţii şi care a fost prezidată de preşedintele Tudor Ciurezu, ce a avut un cvorum de 46,095%, au fost aprobate toate punctele propuse iniţial de conducerea societăţii.

În schimb, în cazul celeilalte adunări, ce s-a desfăşurat în afara clădirii SIF-ului din Craiova, ce a fost condusă de vicepreşedintele Cristian Buşu, şi la care au participat reprezentanţii SIF1 & 4, Certinvest şi a unor fonduri de investiţii, au fost respinse toate punctele aflate iniţial pe ordinea de zi.

În plus, în cazul acestei adunări, ce a avut un cvorum a fost de 30,5409%, a fost aprobată atragerea răspunderii şi constatarea încetării de drept a mandatelor administratorilor Tudor Ciurezu, Anina Radu, Carmen Popa, Nicolae Stoian, Radu Hanga şi Ana Barbara Bobircă, pentru un prejudiciu cauzat societăţii, de 0,336 milioane de lei. De asemenea, s-a votat aprobarea atragerii răspunderii lui Cristian Buşu, propunere ce a fost respinsă.

În plus, s-a votat încetarea mandatului lui Tudor Ciurezu, din poziţia de director general al SIF-ului.

ASF a constatat că hotărârile ambelor adunări au îndeplinit condiţiile de cvorum şi majoritate de vot necesare adoptării de rezoluţii, dar prezintă hotărâri contradictorii cu privire la punctele aflate pe ordinea de zi.

Totodată, Autoritatea a menţionat că, în cursul zilei de 28 aprilie, au fost înregistrate la ASF o serie de sesizări din partea unor acţionari ai SIF Oltenia cu privire la refuzul reprezentanţilor societăţii de a permite accesul acestora în sediu, pentru a putea lua parte la lucrările AGOA, pe motivul că deja şi-au exprimat votul prin corespondenţă.

Ambele rapoarte ale adunărilor acţionarilor SIF Oltenia au fost publicate pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti.

Conflictul dintre o parte a conducerii SIF Oltenia şi grupul format din SIF Banat-Crişana şi SIF Mutenia a demarat la jumătatea lunii martie a anului trecut, odată cu solicitarea SIF1 şi SIF4 pentru o adunare extraordinară în care să se supună la vot o serie de modificări ale Actului Constitutiv al SIF Oltenia, printre care înfiinţarea unui Comitet Investiţional cu puteri decizionale, format din membrii conducerii executive şi trei angajaţi ai societăţii de investiţii, care i-ar fi amputat din puterile directorului general Tudor Ciurezu, precum şi reducerea numărului de administratori ai SIF5 de la şapte la cinci, puncte ce au fost aprobate, dar care nici până acum nu au fost puse în aplicare.

Din acel moment conflictul a luat amploare, cele două tabere având în prezent mai multe litigii pe rolul instanţelor de judecată, iar Consiliul SIF Oltenia a refuzat de mai multe ori convocarea acţionarilor, în care se cerea demiterea unor membri ai board-ului, acuzând că grupul format din SIF1 şi SIF4 împreună cu o serie de fonduri de investiţii acţionează concertat în legătură cu SIF5, controlând cu mult peste 5% din drepturile de vot ale societăţii.

Opinia Cititorului ( 12 )

  1. ...

    1. Dle Make, cenzura e buna dar s-o stim si noi adica eu si cu mine, ca e corecta. Cred ca vreti sa va pomenesc in toate rugaciunile mele de dezlegare de rau la ora 4 AM

      Va multumesc cu multa dragoste vreau sa citesc ziarul Bursa si cu acele comentarii ale mele !  

    Alo, domnu Iacomi, de ce nu spuneti in articol ca adunarea personala a lui Ciurezu a avut un cvorum de 46,095% , care includea actiunile celor pe care i-a tinut nelegal afara si care aveau 30,5409 % ?

    Si atunci rezulta ca nenicul Ciurezu avea , de fapt, in AGA lui personala doar 15,5541 % si nu o putea tine pentru ca ii trebuiau 25%. Parca zicea ziarul Bursa ca a avut delegati la AGA . A avut si n-a bagat de seama ? Si ce legatura are convocarea adunarii de catre actionarii care detin 5% cu concertarea ? Pai legea iti da dreptul sa ai concertat sau nu 5% , asa ca refuzul lui Ciurezu de a convoca adunarea e clar un abuz , o nelegalitate cat Everestu .

    Iar asta demonstreaza ca nenicul Ciurezu trebuie dat afara din piata de capital pentru ca e Tufanele de Venetia . Sau macar sa-si dea demisia ca Hanga , ca sa evite un sut in fund si iesirea pe usa din dos. 

    1. Ești un Everest al prostiei ,

      Cel mai clar semn al prostiei este lipsa argumentelor si mitocania din idee . Asa te-a invatat Ciurezu ? Sa fii scurt si grobian ? Inteleg , nu ti-a putut creierul mai mult ! Hai , du-te la Ciurezu ca sa-i dai creierului prilejul sa se dezvolte !

      "ASF a constatat că hotărârile ambelor adunări au îndeplinit condiţiile de cvorum şi majoritate de vot necesare adoptării de rezoluţii"

      ASF a constatat că pe hârtie așa s-a scris, dar realitatea urmează să fie decelată după verificări.

      ASF constata orice prostie si in loc sa plice legea transfera in piata toate ineptiile lor; este cel mai neprofesionist ASF de infiintare din 1992!

      in ce tara civilizata ati mai vazut sefi de ASF arestati?! la noi au fost deja doi, cred ca mai urmeaza si altii! asta este Romania "normala"! 

      Răspunsul la întrebare este chiar în mesajul dvs.... Sau și Ciurezu o fi măsluit rezultatul votului, așa ca la Fercală? Chiar toți s-ao deda la asemnea porcării? Personal mă îndoiesc. Dacă în AGA lui Ciurezu omul nu a avut decât 15% cum naiba s-a aprobat tot? Eu cred că dl. Drăgoi a uitat să -și retragă votul electronic/corespondență.... Și ca dânsul probabil și alții. Dacă ar fi făcut-o ar fi intrat în sală, nu? Cred că AGA asta perpendiculară pe lege a fost premeditată. Altfel, dacă intra în sală astăzi Ciurezu era istorie, nu? De ce nu și-a retras votul? Vrea să ne dărâme și investiția asta? Uite așa o să ne cărăm mărunțișul, de retail-iști ce suntem, pe alte piețe. Poate acolo om găsi ASF-uri mai întregi la cap!

      Dar dacă sunt unii dintre acționarii aștia grupați în jurul SIF1 care au votat la ambele sindrofii? D ar oamenii din stradă au avut la ei buletine de vot sau doar șervețele? O să ne lumineze cei din Turnul de Veghe... care ne și protejează așa de mult âncât s-aungândit ei că suspendarea de la tranzacționare e soluția. 

      Ce naiba piață mai e și asta? Știe careva? Eu cu cine votez?.. 

      Șide ce dl. Hanga a demisionat așa târziu? Ce la apucat? Care acționari l-or fi rugat să respire aerul din Craiova? Sau poate l-a apucat frica. Și la SIF2 e aceiași porcărie! Și au cumpărat sifele cu banii din sife! De ce nu le cumpără cu banii lor de acasă? Și iată de ce nu primim și noi oscioare din profitele alea grase.Se îndoapă ei! Hai să nu vă înecați, băieți teribili ai finanței mioritice!

      Nu am înțeles din ce și-a dat demisia Dl. Hanga. Dacă e de acord cu AGA lui Drăgoi? Parca ăștia l-au revocat. Atunci, înseamnă ca a plecat de unde nu mai este. Dar, el a fost prezent la AGA din sediu parca, unde nu a fost revocat. De aici poate sa-și dea demisia. Deci, recunoaște ca a rămas administrator pana la demisie, dar asculta de Drăgoi. Sau, ma rog de Busu, ca Drăgoi e prea sus...

      Ce retragere a votului, tata ? Aga lui Ciurezu a fost bine premeditata si pentru asta o sa raspunda ! Am fost curios sa vad si eu succesiunea evenimentelor. Uite ce am aflat.

      20.03.2020 - Ciurezu convoaca AGA. 

      26.04.2020 - Data fixata de Ciurezu in convocator ca data limita pentru revocare sau modificare a votului transmis prin corespondenta. 

      27.04.2020 - Ciurezu convoca un consiliu de administratie SIF5 si, cu muschii lui, decide ca la AGA din 28.04.2020 nu au acces actionarii care au votat prin corespondenta.  

      27.04.2020 - Ciurezu publica raport (cu 23 de ore inainte de AGA) si comunica la pct. 3 ca este permis in sediul societatii doar accesul actionarilor care nu si-au exercitat votul prin corespondenta sau mijloace electronice pana la termenul prevazut in convocator. 

      28.04.2020 - Are loc AGA cu interzicerea accesului actionarilor care au votat prin corespondenta. 

      Ce rezulta din succesiunea evenimentelor de mai sus ? Ca nea Ciurezu a asteptat trecerea datei limita pentru revocarea votului (26.04.2020) ca sa decida la 27.04.2020 ca actionarii care au votat prin corespondenta nu vor avea acces la adunare, iar votul lor nu mai putea fi oricum revocat pentru ca trecuse data de 26.04.2020 

      Dar, surpriza, in convocator nea Ciurezu a scris ca “De asemenea, in situatia participarii personale a actionarului in cadrul adunarii, voturile sau mandatele transmise anterior vor deveni nule.” 

      Si, surpriza si mai mare , articolul 92 alin. 20 din Legea 24/2017 prevede clar ca “In situatia in care actionarul care si-a exprimat votul prin corespondenta participa personal sau prin reprezentant la adunarea generala, votul prin corespondenta exprimat pentru acea adunare generala este anulat. In acest caz este luat in considerare doar votul exprimat personal sau prin reprezentant.” 

      Deci nea Ciurezu a asteptat sa treaca data de 26 ca sa nu mai poata fi revocat votul, iar pe 27 le interzice nelegal accesul la adunare celor care au votat astfel, incat ei sa nu-si poata revoca votul si ca sa nu-i atraga raspunderea lui nea Ciurezu. 

      Frauda la drumul mare!!!

      ASF-ul sa-l arda pe acest bandit ! Afara din piata de capital cu asemenea specimene ! 

    Tot urmăresc scandalul și mă întreb de ce vad ca aer a nu a desemnat unul singur sa meargă în AGA. De ce sa se înghesuie 18 oameni care aveau voturile 100% la fel, au acelasi stăpân și puteau aproba orice. Care a fost tactica sa plece buluc la OLTENIA dacă toți votasera deja. Sau au vrut să arate lumii cât sunt ei de mari și tari. Uite ca le-a inchis ciurezu usa in nas și bine a făcut. Scrie la lege sa stai acasa? Scrie! Stiai ca scrie? Stiai. Toata gălăgia asta e inutilă și suspendarea de la tranzacționare o uriașă pagubă pentru piața. Dar timpul le va spăla pe toate. Acu așteptam tribunalul 2 ani și dividendul adio și un prea verde.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
Electromagnetica
anahotels.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Iul. 2021
Euro (EUR)Euro4.9208
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1716
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5451
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7543
Gram de aur (XAU)Gram de aur242.5619

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Allview
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro